Modificări importante pe axa Siderurgiștilor – 1 Decembrie 1918

Primăria municipiului Galați anunță că, în perioada 23 iulie -28 august, pentru realizarea unor lucrări la calea de rulare a tramvaiului, în Piața Energiei și pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, se impun o serie de reglementări privind circulația autovehiculelor. De asemenea, vor exista unele modificări și în ceea ce privește transportul public în comun.

Astfel, traversarea Pieței Energiei pe axa vest – est se va realiza doar pe direcția de mers către est. Practic, autovehiculele care circulă dinspre Drumul de Centură către I.F.R., vor avea interzis efectuarea virajului la stânga, adică pe bld. 1 Decembrie 1918, sau la dreapta, adică pe bld. Siderurgiștilor.

Autovehiculele care circulă pe strada Basarabiei, pe direcția de mers către Drumul de Centură, la intrarea în Piața Energiei vor avea montat indicatorul „Înainte sau la dreapta”.

Se redeschide circulației autovehiculelor bld. 1 Decembrie 1918, tronsonul cuprins între str. Tecuci și Piața Energiei, pe ambele direcții de mers.

De asemenea, autovehiculele care circulă pe bld. 1 Decembrie 1918, înainte de intrarea în Piața Energiei, vor avea montat indicatorul „La dreapta sau la stânga”. Se redeschide circulației interesecția dintre bld. 1 Decembrie 1918 și str. Aurel Vlaicu.

Bld. 1 Decembrie 1918, tronsonul cuprins între str. Tecuci și str. Aurel Vlaicu, va fi închis circulației autovehiculelor. Pe bld. Siderurgiștilor, tronsonul cuprins între str. Ing. Anghel Saligny și str. Basarabiei, pe direcția de mers către Piața Energiei, înainte de intersecția cu strada Dr. Răutu, va fi montat indicatorul rutier „Drum fără ieșire”.

Modificări vor fi și în traseele Transurb.

„Va fi necesară și devierea traseelor de autobuz 39, 11,17, 18, 22 și 28 pe itinerariul str. Siderurgiștilor – str. Anghel Saligny – str. Basarabiei – IFR – str. Nae Leonard – str. Alba Iulia – str. Aurel Vlaicu – str. 1 Decembrie 1918 – str. Milcov. Returul se va face în sensul opus, pe aceleași străzi. Autobuzele care asigură traseul 36 vor circula pe itinerariul str. 1 Decembrie 1918 – str. A. Vlaicu – str. Alba Iulia – str. Nae Leonard – IFR – str. Basarabiei. Returul se va face în sensul opus, pe aceleași străzi. Autobuzele care asigură traseul 24 revin la itinerariul normal pe str. A. Vlaicu – str. Alba Iulia – str. Nae Leonard”, au anunțat reprezentanții Primăriei Galați

Sursa: ExpressDeDunare.ro – vezi articolul

Alte articole