MINIVACANȚA DE RUSALII, ÎN SIGURANȚĂ

Poliștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost la datorie, pe toată perioada minivacanței de Rusalii, astfel încât întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță de aceste zile.  

În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat peste 50 de infracțiuni și au aplicat 321 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste130.000 lei.

În perioada 14 – 17 iunie a.c., peste 400 de polițiști au acționat, la nivelul județului Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Au fost organizate 3 acțiuni și s-a intervenit la 209 evenimente, dintre care 204 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost constatate 56 de infracțiuni, 7 persoane au fost surprinse în flagrant delict, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 4 măsuri preventive.

De asemenea, polițiștii au intervenit și au aplicat 321 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 138.165 de lei.

Totodată, polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 9 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 25 de permise de conducere și retrase 8 certificate de înmatriculare.

Mulțumim cetățenilor care respectă legea, contribuind astfel la creșterea siguranței comunității din care fac parte.

 

Post-ul MINIVACANȚA DE RUSALII, ÎN SIGURANȚĂ apare prima dată în Atitudinea din Calarasi.

Sursa: AtitudineaDinCalarasi.ro – vezi articolul

Alte articole