Prețul carburanților în România ar putea atinge 10 lei/litru dacă barilul de petrol trece de 120-130 de dolari și dacă prețul tonei de motorină continuă să crească, a avertizat marți ministrul Energiei, Bogdan Ivan, Declarația marchează o contrazicere a discursului față de luni, când se califica astfel de scenarii drept „minciuni sfruntate”.
„În momentul de față, depinde foarte mult cât mai durează acest conflict. Dacă barilul de petrol va ajunge la 120-130 dolari, atunci da, există acest risc”, a spus Ivan, subliniind că evoluția depinde de situația din Orientul Mijlociu, „lucru pe care, din păcate, nu putem să-l controlăm”.
Anterior Bogdan Ivan arăta că „nu există niciun argument rațional, comercial sau economic” pentru un preț de 10 lei/litru și că speculațiile sunt „minciuni sfruntate”. El invoca atunci stocurile de urgență pentru 90 de zile și faptul că țițeiul reprezintă doar 25% din prețul final, deci o creștere de 10% la cotații nu justifică majorări extreme.
Post-ul Ministrul Energiei se răzgândește: Prețul carburanților ar putea atinge 10 lei/litru apare prima dată în Atitudinea din Calarasi.















