Ministrul Educaţiei: Elevii şi profesorii ar putea fi chemaţi şi sâmbăta la şcoală

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat la Europa FM că ministerul pe care îl conduce ia în calcul să prelungească perioada pentru încheierea mediilor pe semestrul I pentru unii elevi.

Oficialul a argumentat că peste 200 de mii de elevi nu au făcut şcoală online întrucât nu au avut acces la echipamente sau internet. Mai mult, pentru toţi aceştia ministerul va dispune desfăşurarea unor ore de educaţie remedială.

„Putem să prelungim perioada pentru încheierea mediilor pe semestrul I, să o decalăm în aşa fel încât să permitem derularea acestor acţiuni remediale care sunt absolut necesare. Avem nevoie de profesionalismul fiecărui cadru didactic pentru a evalua locurile în care aceste pierderi au fost înregistrate şi modul de intervenţie”, este de părere ministrul.

Mai mult, Cîmpeanu susţine că nu există şcoală din România unde să nu fie nevoie de ore de educaţie remedială şi declară că se bazează mult pe implicarea tuturor dascălilor în acest demers. În consecinţă, elevii ar putea fi chemaţi la şcoală şi sâmbăta.

„Printre cele 7.203 şcoli nu este nici una care să spună că nu are nevoie de niciun fel de acţiune remedială. Sunt convins că fiecare profesor va trebui să se implice în aceste acţiuni remediale. Acţiunile remediale trebuie făcute peste programul specific clasei, deci este clar că trebuie să vină mai multe ore la şcoală. Pot însemna şi ore pe parcursul zilelor de sâmbătă”, a explicat oficialul.

În acest context, ministrul anunţă că toate cadrele didactice implicate vor fi plătite suplimentar pentru orele de educaţie remedială, iar fondurile necesare au fost identificate deja, fiind vorba de 30 de milioane de euro bani europeni.

Reamintim că, de luni, elevii revin din vacanţa de iarnă şi reiau cursurile online.

Share

The post Ministrul Educaţiei: Elevii şi profesorii ar putea fi chemaţi şi sâmbăta la şcoală appeared first on We Radio Sfântu Gheorghe.

Sursa: weradio.ro – vezi articolul

Alte articole