Mihai Pașca: „Fac pasul spre zona în care legea e creată”

Politica și administrația pot fi făcute onorabil, cu decență, cu cinste și cu interesul comunității pus pe primul planAsta așteaptă oamenii de la noi”, spune avocatul Mihai Pașca, candidat liberal pentru Senatul României.

Partidul Național Liberal se prezintă în fața arădenilor, la alegerile din 6 decembrie, cu o listă de oameni tineri și competenți, iar candidatul pentru Senatul României Mihai Pașca este unul dintre ei.

Mihai Pașca este un avocat cunoscut în Arad, cu o carieră de peste 15 ani în spate. E partener fondator într-o societate de avocați, cu o activitate intensă în zona litigiilor, dar și în cea a consultanței juridice. Are o experiență mare în zona penală și civilă și o activitate susținută în apărarea victimelor infracțiunilor săvârșite cu violență sau cărora le-au căzut victime cei fără apărare. Unele cazuri au fost preluate pro bono, pentru că era nevoie de ajutor. Și, pentru că cineva trebuia sa se implice, Mihai Pașca a fost acolo, iar rezultatele au arătat că este un învingător.

Acum, Mihai Pașca se află pe lista Partidului Național Liberal și candidează pentru un loc de senator la alegerile din 6 decembrie, pentru că, după 15 ani în tranșeele justiției, vrea să participe la eficientizarea și modernizarea ei.

Siguranța cetățeanului

Mihai Pașca vede ca esențială modernizarea legislației în domeniul autorității poliției și al infracțiunilor săvârșite cu violență. „Zona siguranței cetățeanului are nevoie de intervenție. După ce am luptat ani de zile pentru dreptatea celor vulnerabili, indiferent de adversar, știu că răspunsul autorităților e încă departe de ce ar trebui să fie. Pași s-au făcut, dar autoritatea poliției este subminată atât de legislație, cât și de conduita unora dintre cei ce reprezintă autoritatea.

Mihai Pașca susține că trebuie schimbată mentalitatea celor ce reprezintă autoritatea și în final a întregii societăți: „Din păcate violența în toate formele ei este încă mult prea larg acceptată și uneori privită cu multă indulgență, ca făcând parte dintr-un firesc cotidian. Întâlnim asta în societate în general și, mai grav, chiar printre polițiști. Asta a dus în ultimii ani neîncredere în autorități și chiar pierderi de vieți nevinovate.”

Sprijin pentru administrația locală

În zona administrației publice primul lucru la care mă gândesc este necesitatea unei modificări și simplificări a legislației achizițiilor, pentru ca o investiție ce se poate executa într-un an sau doi să nu mai presupună alți 2-3 ani de licitație și contestații – adică mai mult decât lucrarea însăși”, spune avocatul liberal. „Trebuie să ușurăm activitatea primarilor și a autorităților publice în general, care își văd îngropată în birocrație orice inițiativă sau proiect benefic pentru comunitatea lor”, adaugă acesta.

Consolidarea statului de drept și lupta anticorupție

Mihai Pașca susține linia Partidul Național Liberal și consideră că statul de drept este garantul apartenenței noastre la lumea liberă și civilizată. Mai mult, fără stat de drept și o justiție independentă și eficientă nu există prosperitate și demnitate pentru cetățeni.

„Avem nevoie de un aparat de justiție performant și corect organizat ca să vegheze la buna funcționare a serviciilor publice, ca mediul de afaceri să poată crește sănătos, ca să ne putem apăra de încălcarea drepturilor și ca fiecare cetățean să simtă că drepturile lui sunt apărate și că demnitatea lui nu poate fi încălcată în picioare”, mai spune el.

Pașca mai consideră și că este necesară revitalizarea luptei anticorupție: „Vedem cu toții că această activitate a intrat în moarte clinică. Și sper că nimeni nu e naiv să creadă că hoția a dispărut din țara asta și nu mai avem corupție. Cred că e obligatoriu ca noul parlament și guvernul susținut de acesta să pună la dispoziția procurorilor resursele materiale și umane pentru ca activitatea lor să se poată desfășura la parametri normali.”

Avocatul Mihai Pașca a fost unul dintre primii arădeni care au ieșit în noaptea adoptării OUG 13 în fața sediului PSD și a revenit în stradă în fiecare seară, până PSD a dat înapoi. „Cea mai importantă evoluție a noastră ca societate a fost dovedită în februarie 2017 când toată țara a ieșit să apere un principiu și ideea de justiție. Am ajuns ca societate la un grad de civilizație și înțelegere pe care nu avem voie îl lăsăm să se piardă”, mai spune el.

Echipa liberală – oameni tineri și bine pregătiți

Liberalul Mihai Pașca pune accent pe faptul că echipa PNL este formată din oameni cu cariere solide, competenți și hotărâți să pună umărul la dezvoltarea României: „Îi cunoaștem pe arădeni, știm care sunt așteptările lor. Iar politica PNL Arad este una curajoasă, a proiectelor, a dezvoltării. Odată cu victoria în aceste alegeri și instalarea unui guvern liberal cu susținere în parlament, Aradul va primi sprijinul pe care îl merită”, spune Mihai.

Comandat de PNL Arad, cod mandatar 11200025

The post Mihai Pașca: „Fac pasul spre zona în care legea e creată” appeared first on NewsAr.ro.

Sursa: NewsAr.ro – vezi articolul

Alte articole