Mica Unire, marcată la Tulcea

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni și administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani, au participat, marți, la ceremonialul militar și religios organizat de Instituția Prefectului – Județul Tulcea și Garnizoana Tulcea pentru a marca Ziua Micii Uniri, 24 Ianuarie.

Ceremonialul a început cu serviciul religios oficiat de Preasfinția Sa, Visarion, Episcopul Tulcii, alături de un sobor de preoți și a continuat cu mesajele transmise de autoritățile județului Tulcea.

„Cu toții știm cât de important este acest moment, pe care îl trăim cu toții, împreună sau fiecare separat. Dar atunci când am fost uniți, nouă, românilor, ne-a fost întotdeauna bine. Alexandru Ioan Cuza a făcut un lucru fantastic, a unit cele două armate la Florești, iar toți românii erau pregătiți să facă sacrificiul suprem în apărarea idealului proaspăt obținut. În favoarea unirii au luptat, de sute de ani, toți românii. În 1862, la trei ani de la Mica Unire, cele două guverne ale principatelor și-au dat demisia pentru a crea guvernul unic condus de prim ministrul Barbu Catargiu. Toate aceste momente nu puteau fi realizate fără dragostea de țară pe care înaintașii noștri au avut-o “, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni.

Tradițional, la finalul evenimentului, tulcenii aflați în Piața Civică din municipiul Tulcea au dat mână cu mână în Hora Unirii.

Începând cu ora 12.00, pe scena din Piața Civică a municipiului Tulcea s-a desfășurat spectacolul „Hai să dăm mână cu mână!“, organizat de Consiliul Județean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea și Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei“.

Pe scena din Tulcea au urcat Ansamblurile „Danubius“, „Cununița“ și „Baladele Deltei“, dar și Ilie Caraș, Nicolae Voiculeț și trupa Millenium.

Sursa: ZiarulDeTulcea.ro – vezi articolul

Alte articole