Mesaje de unitate la Suceava de Ziua Unirii Principatelor. În lipsa primarului Ion Lungu, consilierul său a cerut solidaritate pentru proiectele primăriei și toleranță pentru lucrurile bune care stau să se întâmple

Manifestările de marcare a împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor s-au desfășurat, marți, în centrul municipiului Suceava în absența președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, și a primarului Sucevei, Ion Lungu, care s-au aflat la Iași alături de premierul Nicolae Ciucă și de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

La Suceava, au fost prezenți deputatul PNL Ioan Bălan, prefectul Alexandru Moldovan,  vicepreședintele CJ Suceava Niculai Barbă, subprefectul Cristian Șologon, viceprimarul Teodora Munteanu, dar și consilieri județeni și locali, șefi de instituții publice.

Prefectul Alexandru Moldovan a prezentat mesajul premierului Nicolae Ciucă cu acest prilej, dar a transmis și gândurile bune către suceveni din partea instituției pe care o conduce.

Vicepreședintele CJ Suceava Niculai Barbă a apreciat că în anul Ciprian Porumbescu trebuie vorbit mai mult despre unirea prin cultură.

„E de dorit ca începând din acest an să vorbim mai mult despre Ciprian Porumbescu și să dăm mână cu mână pentru a îndeplini ultima dorință a celui care a fost un mare compozitor și un mare român. Spunea Ciprian Porumbescu, ca o ultimă dorință: Nu lăsați muzica mea să moară. Să dăm mână cu mână și să dăm mesaje de unitate, unitate de care este tot mai mult nevoie în această perioadă”, a spus Barbă.

El a mai arătat că își dorește ca împreună să avem puterea de a accepta proiectele celorlalți pentru a nu se mai ajunge în situații cum a fost cea prin care s-a trecut chiar cu legiferarea proiectului prin care anul 2023 a fost recunoscut ca Anul Ciprian Porumbescu, „când confrați de-ai noștri din județ s-au opus acestui proiect”.

„Hai să dăm mână cu mână indiferent de apartentență politică indiferent de opțiuni și de viziuni pentru că unitatea este esențială mai ales în aceste momente de grea încercare”, a spus Barbă.

Viceprimarul Sucevei Teodora Munteanu a evocat importanța actului Unirii Principatelor și a reformelor care au fost făcute în țară și care au condus la dezvoltarea statului.

Consilierului primarului Ion Lungu, Ovidiu Milici, a transmis mesajul primarului pentru anul 2023, arătând că vine pe coordonatele de solidaritate și toleranță.

El a explicat că primarul cere solidaritate pentru proiectele pe care Primăria Suceava le are în implementare și toleranță pentru lucrurile bune care stau să se întâmple la Suceava.

„Așa cum ați văzut în ultimii ani, Suceava, este un lucru incontestabil, devine pe zi ce trece un oraș mult mai frumos, un oraș mult mai prietenos cu cetățenii, iar acest lucru plasează Suceava în rândul orașelor de frunte ale României”, a spus Milici.

El a făcut apel sucevenior să-și dea mână cu mână ca Suceava să fie un oraș respectat și iubit în țară și în lume.

Manifestarea s-a încheiat cu depuneri de coroane și jerbe de flori la bustului lui Alexandru Ioan Cuza, o defilare a plutoanelor de vânători de munte, jandarmi și ISU, dar și cu o horă a unirii în care s-au prins oficialii prezenți.

The post Mesaje de unitate la Suceava de Ziua Unirii Principatelor. În lipsa primarului Ion Lungu, consilierul său a cerut solidaritate pentru proiectele primăriei și toleranță pentru lucrurile bune care stau să se întâmple appeared first on NewsBucovina.

Sursa: NewsBucovina.ro – vezi articolul

Alte articole