Mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din municipiul Botoșani. Șoferița a reușit să iasă la timp – FOTO

O mașină care se deplasa pe strada Grivița din municipiul Botoșani, a luat foc, în urmă cu puțin timp. Conducătoarea auto a observat că iese fum de sub capotă, a oprit și a cerut ajutorul pompierilor.

La fața locului s-au deplasat salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere. Aceștia au constatat că incendiul se manifesta la compartimentul motor și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga mașină. Din fericire, nu au fost persoane rănite.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.

Pentru a preveni astfel de incendii, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

The post Mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din municipiul Botoșani. Șoferița a reușit să iasă la timp – FOTO appeared first on Gazeta de Botoșani – GazetaBt.ro : Stiri Botosani , Politica Botosani , Sport Botosani , Evenimente Botosani , Anunturi Gratuite Botosani , Muzica Botosani.

Sursa: GazetaBT.ro – vezi articolul

Alte articole