Mall rural, propunerea candidatului Ţuţuianu pentru salvarea producţiei agricole dâmboviţene

Senatorul Adrian Ţuţuianu, candidatul PRO România pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, consideră că trebuie pus accentul pe producţia şi economia locală, ca factori esenţiali de dezvoltare a comunităţilor, a creării de locuri de muncă bine plătite, ca ideal al civilizaţiei şi prosperităţii tuturor cetăţenilor acestui judeţ.

Liderul PRO România doreşte să înfiinţeze un parc industrial în municipiul Târgovişte, pe terenurile unor foste unităţi economice sau în perimetre noi. Propune chiar o asociere între Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Primăria Târgovişte, în vederea realizării acestui obiectiv de primă importanţă, ba chiar angrebarea în acest proiect, tot prin asociere, şi a Primăriei Ulmi, ţinându-se cont de faptul că o parte din terenurile pe care ar urma să se contureze investiţiile de acest fel sunt pe teritoriul respectivei localităţi.

„Aceste terenuri pot fi achiziţionate, fie prin expropriere, fie prin vânzare-cumpărare, dacă vom găsi soluţii corecte de negociere cu toţi cei care deţin proprietăţi sau varianta B, prin expropriere pentru interes public, urmând ca, ulterior, Consiliul Judeţean şi asociaţii săi să realizeze infrastructura necesară, respectiv drumuri de acces, reţele de apă, canalizare, gaze, energie electrică şi celelalte facilităţi necesare unei bune funcţionări, dezvoltării unei afaceri”, a precizat Adrian Ţuţuianu.

Candidatul PRO România are şi soluţii pentru problemele cu care se confruntă fermierii dâmboviţeni, şi anume desfacerea produselor agricole.

„Eu vin cu un concept unic în România intitulat Mall rural. Propun realizarea a trei astfel de mall-uri, trei parcuri integrate de afaceri şi transfer tehnologic în zonele Voineşti, Băleni şi Titu. Conceptul înseamnă crearea unor unităţi de producţie în industria alimentară, zone de vânzare produse agricole, animale, maşini agricole, utilaje, îngrăşăminte, depozite pentru produse agricole, restaurante, cabinete veterinare şi alte facilităţi. Toate acestea pot fi realizate printr-un parteneriat public-privat”, a spus senatorul.

Adrian Ţuţuianu a vorbit şi despre dezvoltarea parcurilor industriale de la Moreni şi Priboiu, construcţia unor hale noi şi atragere de investitori. Candidatul la postul de preşedinte al CJ Dâmboviţa vrea ca cele două parcuri să fuzioneze, să fie simplificată procedura de conducere printr-o singură adunare generală, printr-un singur consiliu de administraţie, insistând pe posibilitatea alocării de resurse suplimentare pentru investiţii.

Un alt proiect de candidat îl reprezintă dezvoltarea staţiunii turistice Padina-Peştera prin amenajarea pârtiilor de ski, a unui centru de servicii publice, în cadrul căruia să funcţioneze un post de poliţie, jandarmerie, salvamont, ISU.

„Este nevoie să ducem acolo maşini de stins incendiile, să asigurăm asistenţă medicală de urgenţă. Este nevoie să rezolvăm problema apei potabile, a canalizării, a staţiei de epurare şi, evident, să găsim investitori interesaţi să dezvolte locaţii turistice, pensiuni, restaurante, centre de închierieri, un SPA. Vrem ca, în următorii 10 ani, Padina-Peştera să devină o staţiune cu cel puţin 4.000 de locuri de cazare şi care să genereze peste 4.000 locuri de muncă”, a declarat Adrian Ţuţuianu.

Liderul PRO România Dâmboviţa mai are în vedere dezvoltarea industrială a localităţilor cu tradiţie şi potenţial economic. Se dorește atragerea în acest proiect a primăriilor din Potlogi, Tărtăşeşti, Petreşti, Crevedia, Voineşti, Băleni şi Moroeni. Spune Ţuţuianu că acestea sunt localităţi care pot deveni viitoare centre urbane.

„Este nevoie ca şi aici să delimităm zonele de dezvoltare industrială şi să asigurăm utilităţile necesare, să creăm posibilitatea atragerii de investitori”.

Material realizat la comanda PRO România Dâmboviţa. Cod mandatar financiar: 21200010

Sursa: Incomod-Media.ro – vezi articolul

Alte articole