Luduș: Propuneri pentru Consilii de Administrație

Pentru aplicarea prevederilor Legii Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările, articolul 96 alineatul (2), ale Ordinului Ministerului Educației Naționale nr. 4619/22 septembrie 2014 privind Metodologia cadru de organizare și funcționare a Consiliilor de Administrație din unitățile de învățământ, a OMECTS nr. 4925/2005 privind Regulamentul de organizare și funcționare al unităților de învățământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, este nevoie ca, pentru anul școlar 2020/2021, Consiliul Local să își desemneze reprezentanți  care să facă parte din Consiliul de Administrație al fiecărei instituții de învățământ.

Legislativul local a aprobat ca prof. Claudiu Corneliu Ciucă să facă parte din Consiliul de Administrație al Grădiniței „Căsuța Fermecată” Luduș ca răspuns la solicitarea făcută de Carmen Petac, directorul Grădiniței.

Același demers l-a făcut și Adrian Ioan Banea, directorul Școlii Gimnaziale „Ioan Vlăduțiu” Luduș solicitând Consiliului Local desemnarea a trei reprezentanți în Consiliul de Administrație al școlii. Pentru anul școlar 2020-2021, profesorii  Claudiu Corneliu Ciucă, Szekely Zoltan Levente și Ioan Șopterean vor fi membri ai Consiliului de Administrație a Școlii Gimnaziale „Ioan Vlăduțiu” Luduș.

Ioan A. BORGOVAN

Post-ul Luduș: Propuneri pentru Consilii de Administrație apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole