Lucrările de extindere şi modernizare la Şcoala nr. 8 Mihai Viteazul Târgovişte încep după vacanţa de Paşte

Primăria Târgovişte a semnat, în decurs de o săptămână, atât contractul de finanţare, cât şi pe cel de execuţie în cadrul proiectului care vizează consolidarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Şcolii nr. 8 Mihai Viteazul (Micro IX). La finalul lucrărilor, instituţia de învăţământ va fi cea mai mare şi mai modernă din tot judeţul – spune edilul Daniel Cristian Stan.

În momentul de faţă, administraţia locală a început pregătirile pentru relocarea elevilor. Pe perioada cât va fi deschis şantierul, aceştia vor desfăşura cursurile la Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino şi la Şcoala nr. 9 Grigore Alexandrescu. Primarul Daniel Cristian Stan estimează că lucrările vor demara după vacanţa şcolară de Paşte, adică în luna mai.

„Termenul de execuţie este de numai 1 an, iar constructorul doreşte să intre cât mai repede pentru a avea front de lucru. Este un proiect foarte spectaculos, un proiect care va schimba din temelii Şcoala Mihai Viteazul, cu extinderi, modernizări interioare la ceea ce înseamnă actualul imobil şi cu o componentă importantă pe zona de dotări.

Tot în Micro IX, se lucrează la Creşa nr. 8 şi, de asemenea, am semnat contractul de finanţare la Grădiniţa nr. 8 Rază de Soare, urmând să semnăm şi contractul de execuţie de lucrări”.

Edilul Daniel Cristian Stan spune că Primăria Târgovişte mai are încă trei proiecte pe zona infrastructură educaţională, pe lângă cele aflate deja în lucru sau în licitaţie. Administraţia locală îşi doreşte să modernizeze şi şcolile nr. 1, 6 şi 10.

„Dacă nu vom reuşi să identificăm surse de finanţare nerambursabile, vom demara aceste investiţii pe bugetul local, urmând ca, pe parcurs, să finanţăm inclusiv din credite sau pe Fondul de Dezvoltare şi de Investiţii, care a fost consacrat juridic prin OG 114/2018. Aşteptăm normele metodologice”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.

Sursa: Incomod-Media.ro – vezi articolul

Alte articole