LOVITURĂ DURĂ pentru CULTURA arădeană: Spectacolele, chiar și fără public, INTERZISE. Ce alte MĂSURI s-au luat

Scena Online Arad Live anunța în această dimineață că își va anula toate transmisiunile LIVE, începând de astăzi, pe o perioadă nedeterminată, ca urmare a unei noi Hotărâri a CLSU care interzice orice tip de eveniment, chiar și cele fără spectatori.

Potrivit Municipalității, Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Arad a stabilit „măsuri suplimentare pentru protejarea sănătății arădenilor”.

Astfel, potrivit Hotărârii nr. 3, din 18.11.2020:

Organizarea și desfășurarea activității, cu public sau fără public, în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau de concerte, a spectacolelor de tip drive-in, a concertelor, spectacolelor, festivalurilor publice sau private, a altor evenimente culturale este INTERZISĂ pe întreg teritoriul administrativ al Municipiului Arad, pe perioada stării de alertă, atât timp cât incidența cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile depășeste valoarea de 3 la 1000 de locuitori.

Pe întreg teritoriul administrativ al Municipiului Arad, transportul rutier se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia mijloacelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul şi modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului rutier.

Operatorii de transport în comun, care își desfășoară activitatea pe teritoriul administrativ al Municipiului Arad precum și cei care desfășoară activitate de transport persoane în regim de taxi sau rent a car, vor îndeplini următoarele măsuri, după caz:

respectarea capacității maxime a mijlocului de transport și a distanțării fizice dintre pasageri precum și verificarea portului corect a măștii;

– curățarea, spălarea și dezinfecția zilnică a interiorului mijloacelor de transport persoane;

afișarea la loc vizibil în autogară, puncte de îmbarcare, mijloace de transport, a regulilor de igienă pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS- CoV-2;

igienizarea grupurilor sanitare din autogări, prin curățare, spălare și dezinfecție, precum și dotarea acestora cu materiale pentru igiena individuală;

transportul clienților în regim de taxi se va efectua doar in număr de max. 2 persoane și doar pe bancheta din spate a autoturismului.

Administratorii piețelor vor intensifica măsurile de verificare a respectării măsurilor de prevenire (purtare corectă a măștilor, dezinfecție, igienă, distanțare fizică, curățarea periodică a suprafețelor de contact, mânere, mese, balustrade etc. cu soluție dezinfectantă, limitarea numărului de persoane în spații publice închise, termometrizarea persoanelor și triajul observațional etc);

Magazinele alimentare, nealimentare, supermarket-urile, hypermarket-urile, magazinele de cartier, inclusiv magazinele din centrele comerciale, indiferent de produsele comercializate sau de serviciile prestate, au obligația de a lua măsurile necesare pentru a preîntâmpina aglomerările de persoane din interior sau din zona caselor de marcat astfel încât să se asigure circulația liberă între clienții așezați la rând și cei care se deplasează între standuri. Dacă se constată că numărul clienților din interiorul magazinelor este prea mare, administratorul acestuia au obligația de a limita accesul clienților în interior.

Asociațiile de proprietari vor asigura igienizarea și dezinfecția spațiilor comune din condominii.

Direcția Generală Poliția Locală Arad va intensifica măsurile de punere în aplicare a planului local de monitorizare a respectării și aplicării regulilor stabilite pentru limitarea transmiterii virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul administrativ al Municipiului Arad, pe toată perioada stării de alertă.

Direcția Generală Poliția Locală Arad va intensifica măsurile și acțiunile de monitorizare, verificare, prevenire, control, aplicare de sancțiuni contravenționale și propuneri de măsuri complementare, în următoarele direcții de acțiune, fără a se limita la acestea:

respectarea obligației de purtare a măștii în toate zonele publice închise sau deschise;

respectarea obligației de purtare a măștii de angajații agenților economici la schimburile de ture, precum și în cursul transportului angajaților în și dinspre locul de muncă;

verificarea obligațiilor ce revin administratorilor piețelor, în general și ai celor agro-alimentare, în special, precum și operatorilor economici, care au ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul, de a respecta măsurile de prevenire (purtare corectă a măștilor, dezinfecție, igienă, distanțare fizică, curățarea periodică a suprafețelor de contact, mânere, mese, balustrade etc. cu soluție dezinfectantă, limitarea numărului de persoane în spații publice închise etc);

verificarea măsurilor privind circulația persoanelor pe întreg teritoriul administrativ al Municipiului Arad;

verificarea obligaţiei pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00-21,00;

verificarea obligațiilor ce revin operatorilor economici, de respectare a condițiilor dispuse de lege și alte acte normative în legătură cu măsurile de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2 și, dacă este cazul, aplicarea măsurilor contravenționale și solicitarea suspendării temporare a autorizației de funcționare în condițiile legii.

În toate unitățile farmaceutice aflate pe teritoriul administrativ al Municipiului Arad, se limitează accesul persoanelor în interior, la un număr egal cu cel al ghișeelor deschise.

 Activitatea cabinetelor medicale individuale aflate pe întreg teritoriul administrativ al Municipiului Arad, se va desfășura cu programarea prealabilă a pacienților și interzicerea staționării în zonele de așteptare din interiorul acestora, la maxim 1 persoană.

Reprezentanții cultelor religioase vor face publice, la sfârșitul slujbelor religioase, măsurile privind prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS CoV-2, respectiv: obligativitatea purtării corecte a măștii în toate spațiile publice închise sau deschise, respectarea păstrării distanței fizice și a măsurilor de igienă sanitară.

Reprezentanții Poliției Române, Jandarmeriei Române și ai Direcției Generale Poliția Locală Arad, vor intensifica activitățile de control ale măsurilor de prevenire și combatere a răspândirii virusului SARS CoV-2 în toate zonele din municipiul Arad în care se semnalează aglomerări de persoane, precum și în zonele în care se află locuințe sociale.

Pe timpul sezonului rece, Direcția de Asistență Socială va asigura cazarea persoanelor fără adăpost la adăpostul de noapte din str. 6 Vânători și va identifica spații suplimentare de cazare pentru aceste persoane.

The post LOVITURĂ DURĂ pentru CULTURA arădeană: Spectacolele, chiar și fără public, INTERZISE. Ce alte MĂSURI s-au luat appeared first on NewsAr.ro.

Sursa: NewsAr.ro – vezi articolul

Alte articole