Locuitorii din Sfântu Gheorghe sunt rugați să sesizeze cazurile de vandalism la Poliția Locală

Poliția Locală Sfântu Gheorghe primește rar sesizări din partea populației referitor la cazurile de vandalism, astfel încât cu greu poate lua măsuri față de cei care deteriorează punctele de colectare a deșeurilor, spre exemplu. În prezent, în cadrul Departamentului pentru protecţia mediului lucrează 3 persoane repartizate în două schimburi, care anul trecut au fost solicitate să intervină în doar 2 astfel de cazuri. Pe de altă parte, mai multe hotărâri ale autorităților locale ar ajuta la menținerea curățeniei în zona punctelor de colectare.

Departamentul nostru pentru protecția mediului este mic, fiind format doar din două persoane, dar chiar și așa, trebuie să spun că primim puține sesizări cu privire la deteriorarea punctelor de colectare a deșeurilor. În 2023 am acționat în doar 2 astfel de cazuri, semnificativ mai puține față de numărul raportat de TEGA. Este adevărat și că tot ce putem face în astfel de cazuri este să îi amendăm pe cei pe care îi prindem în flagrant, dar și acest lucru contează pentru că se opresc, fie și pentru scurt timp. De multe ori, oamenii afirmă că polițiștii locali nu ajung la timp, însă este important de reținut că nu putem trimite, spre exemplu, colegii care lucrează la structura din domeniul circulaţiei să acționeze la orice încălcare. În orice caz, vom fi întotdeauna la fața locului atunci când vom primi o sesizare, chiar dacă ajungem mai târziu, nimeni nu are de pierdut nimic, pentru că cei care adună gunoiul au propriile rute, iar noi cu siguranță vom fi la una dintre următoarele destinații. Vreau le atrag atenția locuitorilor că, în 2024, lăsarea deșeurilor lângă punctele de colectare nu poate să îi ajute pe cei nevoiași. Știm că mulți oameni fac acest lucru cu intenția de a ajuta, dar rezultatul este că avem gunoaie și articole vestimentare aruncate lângă punctele de colectare și nu este deloc eficient”, a explicat Hadnagy István, șeful Poliției Locale Sfântu Gheorghe.

Este important de știut că există o hotărâre separată a Consiliului Local, conform căreia gunoiul nu poate fi scos din containerul în care a fost aruncat. Acestă faptă se sancționează cu amendă cuprinsă între 300 și 1.000 de lei, iar dacă persoana este prinsă la fața locului, este obligată să pună gunoiul înapoi.

Conform datelor Poliției Locale, în 2023 au fost depistate puține persoane în astfel de situații, fiind înregistrate, în total, 27 de cazuri pentru care au fost emise 9 avertismente și 18 amenzi. Și scormonitul prin pubele și containere este interzis printr-o hotărâre a Consiliului Local, fapta fiind sancționată cu amedă cuprinsă între 150 și 300 de lei, însă pe parcursul anului trecut locuitorii orașului au făcut doar două sesizări despre astfel de cazuri.

Poliția Locală îi roagă pe locuitori să sune la Tel Verde 0800 800 767 dacă sunt martorii unor astfel de situații.

Poliția Locală Sfântu Gheorghe – Biroul de presă

Share

The post Locuitorii din Sfântu Gheorghe sunt rugați să sesizeze cazurile de vandalism la Poliția Locală appeared first on We Radio Sfântu Gheorghe.

Sursa: weradio.ro – vezi articolul

Alte articole