LOCAL | Ziua Naţională a Culturii va fi sărbătorită de copiii și tinerii din Botoșani, România, și Bălți, Republica Moldova, prin spectacole și activități care marchează 170 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu! – FOTO

Ziua Naţională a Culturii va fi sărbătorită la Botoșani, România, și Bălți, Republica Moldova, prin spectacole și activități care marchează 170 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu şi se va evidenția prin extinderea Festivalului Național de Poezie și Proză ,,Mihai Eminescu” (aflat la cea de a IX-a ediție în Romania) la nivel internațional prin implicarea partenerilor educaționali și culturali din Republica Moldova, mun. Bălți! Astfel, un nou eveniment cultural – Festivalul Concurs International „Mihai Eminescu” (poezie, proză, muzică, arte plastice) –  lansat concomitent în ziua de 15 ianuarie 2020 în cele 2 țări partenere, va demonstra încă o dată eternitarea PATRIMONIULUI EMINESCIAN FĂRĂ FRONTIERE și va deveni o adevărata platformă de exprimare pentru copiii și tinerii îndragostiți de opera Poetului național și universal, Mihai Eminescu!

Evenimentele din Botoșani (România) sunt realizate de către Asociaţia Profesorilor de Limba şi Literatura Română (președinte, profesor Diana Damean), Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” (director, profesor Cristina Chiriac), Inspectoratul Școlar Județean Botoșani (inspector general, profesor Gabriel Hârtie, inspector activități educative , profesor Adina Lupașcu, inspector educație timpurie, profesor Cristina Sfeclă ), Societatea Culturală „Arlechin” (director, Flavius Damean), Memorialul Ipoteşti (manager, Ala Sainenco; director, Daniel Tupiluș), Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani (director, Radu Humelnicu), Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani (președinte, Vasile Halasanu; directori, Gheorghe Enăchescu și Dan Lucan ).

Evenimentele din Bălți (Republica Moldova) sunt realizate de către Primăria municipiului Bălți (viceprimar,Tatiana Dubițkaia), Directia Învațământ, Tineret și Sport mun. Bălți (șef, Olga Iurecenco; specialist principal activități educative, Tatiana Ciubotaru; specialist pricipal educație timpurie Neli Martiniuc), Instituția Publică Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” (director, Nina Grapă; profesor, Ina Dumitraș), Centrul de Creație a Copiilor „Miron Blanc” (director, Eduard Panea), Direcția Cultură (șef, Vera Caraulan), Școala de Arte Plastice (director, Oleg Carp).

Activitățile și evenimentele organizate la Botoșani (România) se vor desfăşura după următorul program:

ora 09.30:

Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” Botoșani (sala multimedia Mihail Vasilică):

Conferința de lansare a celei de-a IX-a ediţii a proiectului.

Participă invitați din Republica Moldova și România. Reprezentanții organizatorilor și ai partenerilor

de proiect, doamnii directori, Cristina Chiriac, Ștefan Oltean și profesorii coordonatori, Diana Damean, Andreea Suceveanu, Cristina Axinciuc, Nicoleta Chiponcă, Cătălin Purice, Cristina Bălăucă;

ora 11.00: Botoșani Shopping Center (zona de festivități)

–           Spectacol literar-artistic ”Omagiu lui Mihai Eminescu”.

Participă elevi de la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” Botoșani (trupa de teatru ,,Eminescum”, profesor Diana Damean), Școlile nr. 11 (director, profesor Eugenia Filip, profesor Roxana Bidalac, profesor Andreea Acsente, profesor Maria Ostafe), 13 (director, profesor Doina Camelia Vasilică, profesor Mihaela Țicalo, profesor Anamaria Hazaparu, profesor Manuela Sorohan) și Liceul de Artă ,,Ștefan Luchian” (director, profesor Beatrice Cătălina Păpădie, profesor, Alina Popovici);

ora 14.00: Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu”

–          ,,Recital eminescian”. Interpretarea ,,Imnului Tineretului Eminescian” de către grupurile artistice ,,Ecou” și „Cristal” din Bârlad, jud. Vaslui, coordonate cu măiestrie de domnul profesor, Pleșu Constantin Corneliu, câștigători ai trofeului festivalului, ediția 2019, pentru frumoasele compozitii muzicale făcute de elevi pe versurile Marelui Poet nepereche.

ora 15.00: Grădiniţele partenere din municipiul Botoșani

–          ,, Eminescu în lumea copiilor”.

Activitățile realizate în cadrul proiectului de către Grădinița nr. 22 (director, Manuela Brînzac), Grădinița „Prichindel” (director, Maria Achirei) și Grădinița „Șotron” (director, Adriana Avădăni). cuprind recitaluri literare şi muzicale, picturi, desene, expoziţii, discuţii despre viaţa și opera poetului.

ora 17.00: Uvertura Mall (zona de festivități):

–          Spectacol de poezie, muzică și teatru „Sărbătorindu-l pe marele poet Mihai Eminescu”.

      Participă tineri de la Centrul „Prietenia” (director Georgiana Piloș) și Asociația „Arlechin”.

ora 19.30: Casa Tineretului, Botoșani (sediul Asociației Culturale ,,Arlechin”)

–          Prezentarea ultimului număr al revistei de didactică şi critică literară „ ABC-ul criticii literare”, editată sub egida Asociaţiei Profesorilor de Limba şi Literatura Română, Botoşani

–          Proiecții de fotografii și film din activitățile realizate în cadrul proiectului. 

Activitățile și evenimentele organizate la Bălți (Republica Moldova) se vor desfăşura după următorul program: 

ora 10.25: Instituția Publică Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” (scuarul din fața bustului)

–          Compoziție literar-muzicală „Dor de Eminescu”.

–          Depunere de flori la bustul Marelui Poet.

Participă invitați din Republica Moldova și România, reprezentanții administrației publice locale, ai organizatorilor și ai partenerilor de proiect.

ora 11.00: Aleea Clasicilor Culturii Naționale

–           Compoziție literar-muzicală „Elogiu lui Mihai Eminescu – 170 de ani de la naștere”.

–          Depunere de flori la bustul Marelui Poet.

Participă reprezentanții primăriei municipiului, ai Consiliului Municipal Bălți, ai organizatorilor și partenerilor.

ora 12.00: Biblioteca Municipală „Eugen Coșeriu”, Filiala pentru Copii „Ion Creangă”

–          Oră literară „Acel geniu al poeziei”

Participă elevi ai LT „L. Blaga”, IP LT „M. Eminescu”, IP LT „N. Gogol” și copii de la IET nr. 10; IET nr. 12.

ora 14.00: Muzeul de Istorie și Etnografie

–          Recital literar ,, Al nostru de-a pururi poetul”.

Participă actorii Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, elevi de la LT „D. Cantemir”, IP LT „N. Gogol”, LT „L. Blaga”.

ora 14.30: Instituția Publică Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” (sala de festivități)

–          Gala laureaților concursului municipal de creație „Spre Eminescu…”;

–          Lansarea Festivalului – Concurs Internațional „Mihai Eminescu”

Participă invitați din Republica Moldova și România, reprezentanții organizatorilor și ai partenerilor

de proiect.

ora 17.00: Palatul de Cultură Municipal

–          Spectacol muzical dedicat Zilei Naționale a Culturii „La tezaurul de valori culturale”.

–          Expoziție de artizanat „Rădăcinile noastre eterne”

Vor fi expuse lucrările meșterilor populari din municipiu.

Impresii de la activităţile realizate în edițiile precedente ale proiectului:

„De Ziua lui Eminescu şi a Culturii Naţionale am călătorit până la Botoşani, ca să văd, să simt, să miros pământul din care Dumnezeu s-a gândit să-l plămădească pe cel pe care îl considerăm poetul nostru naţional. Am vizitat câteva grădiniţe unde am descoperit copii frumoşi, care îl consideră pe Eminescu un fel de frate mai mare şi părinţilor trebuie să le multumesc pentru acest lucru. Nu e puţin să nu-ţi laşi copilul să-şi uite rădăcinile. Modul în care aceşti copii sunt crescuţi şi călăuziţi zilnic de doamnele director  Achirei Maria, Ciura Aurelia, Gabriela Rusu şi de doamnele profesoare ( Doina Hutu, Rusu Cecilia, Onciu Oana,  Cătălina Roman, Viorica Andriescu, Adriana Avădănii, Aneta Jâşcanu, Viorica Ungureanu, Nechifor, Soltz Maria, Gheban Elena, Mirela Mihaela Nastasiu, Aurora Hîrtie, Bida Maria, Curelariu Cristina,  Chelariu Rodica, Stanciu Gica, Budur Daniela, Abuziloaie Mihaela, Leonte Florentina, Balancă Daniela, Ştefan Maria, Sachelaru Perfida) este fantastic. Atâta curăţenie trupească şi sufletească rar am văzut. Sunt recunoscătoare că am luat pulsul acestui loc. Este o diferenţă imensă între ceea ce copiii transmit, modul în care ei au ales să-l sărbătorească pe Bădia Mihai, faţă de ceea ce au oferit adulţii. Am simţit emoţie pură, ceea ce Eminescu a reuşit să redea prin versurile sale, din partea copiilor. Şi m-am izbit de platitudini aruncate la întâmplare de pe un piedestal pe care s-au urcat unii scriitori prezenţi la Memorialul de la Ipoteşti ca să-şi amintească faptul că a respirat aici şi a alergat cu vântul prin plete un mare poet. De departe câştigă copiii.” a declarat doamna Loreta Popa, jurnalist Evenimentul Zilei.

 „Am fost deosebit de încântată că m-am aflat şi eu printre participanţii la aceste acţiuni. Am fost invitată de Asociaţia profesorilor de limba română din judeţul Botoşani şi Asociaţia Culturală Arlechin, Botoşani la lansarea şi promovarea Festivalului de Poezie şi Proză „Mihai Eminescu”, ediţia a IV-a , care se va finaliza cu gala laureaţilor pe 15 iunie . Am reîntâlnit echipa minunată de organizatori şi parteneri ai acestui festival pentru elevi. Mă bucur mult că sunt unul dintre deţinătorii Trofeului „Poesis Litera”, obţinut la cea de-a treia ediţie a festivalului. În această calitate am vorbit despre festival şi am prezentat o parte din creaţiile cu care am obţinut trofeul la secţiunile poezie, proză şi muzică pe versurile poetului Mihai Eminescu.” a declarat Ana Maria Gîbu, elevă la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi, jud. Botoșani, clasa a XI-a.

Activitățile realizate în cadrul proiectului sunt susținute anual de către Primăria și Consiliul Local al Municipiului Botoșani, Primăria și Consiliul Local al orașului Săveni, Consiliul Județean Botoșani, Palatul Copiilor Botoșani (director, Daniela Nour), Teatrul ,,Mihai Eminescu” Botoșani (director, Traian Apetrei), Centrul Județean de Voluntariat Botoșani (președinte, Oana Onciu)

The post LOCAL | Ziua Naţională a Culturii va fi sărbătorită de copiii și tinerii din Botoșani, România, și Bălți, Republica Moldova, prin spectacole și activități care marchează 170 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu! – FOTO appeared first on Gazeta de Botoșani – GazetaBt.ro : Stiri Botosani , Politica Botosani , Sport Botosani , Evenimente Botosani , Anunturi Gratuite Botosani , Muzica Botosani.

Sursa: GazetaBT.ro – vezi articolul

Alte articole