LOCAL | Lecturi în cadrul Zilelelor Eminescu, ediția 2019 – FOTO

Într-un program (care în terminologia actuală poate fi numit de management) pentru Memorialul Ipotești, Petru Creția stabilea prezența la Ipotești, cel puțin o dată pe lună, a unui poet. Cumulând lunile de iarnă în Ziua Culturii Naționale, Ipoteștiul, pe 15 ianuarie, îi are invitați speciali pe trei poeți: Ioan Es. Pop, Cosmin Perța și Dan Sociu.

Ioan Es. Pop (n. 27 martie 1958, Vărai, Maramureş), nominalizat anul acesta la Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, a debutat editorial în 1994, cu volumul Ieudul fără ieșire (Editura Cartea Românească), pentru care a luat Premiile pentru debut ale Uniunii Scriitorilor din România (USR) şi din Republica Moldova (USM). Au urmat: Porcec (Editura Cartea Românească, 1996); Pantelimon 113 bis (Editura Cartea Românească, 1999) – Premiul Academiei Române, Premiul USR, Premiul pentru Poezie al Oraşului Bucureşti; Petrecere de pietoni (Editura Paralela 45, 2003) – Premiul USR; Unelte de dormit (Editura Cartea Românească, 2011) – Premiul „Cartea de Poezie a Anului 2011”, oferit de Fundaţia Naţională pentru Ştiință şi Artă din București, Premiul Radio România Cultural, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; 1983. Marş/2013. Xanax (Editura Charmides, 2013); Arta fricii (Editura Charmides, 2016) – Premiul „Scriitorul lunii iulie 2016” al USR – filiala Iaşi.

Poemele lui Ioan Es. Pop au fost traduse în suedeză, franceză, engleză, spaniolă, slovacă, polonă, italiană, bulgară.

A fost laureatul primei ediţii (2009) a Premiilor Niram Art de la Madrid. Radiodifuziunea Suedeză l-a desemnat Poetul Lunii August 2010. Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova i-a acordat, în anul 2012, Premiul „Primăvara Europeană a Poeţilor”. În 2016, la Veneția, Italia, i s-a decernat Premiul Ciampi Valigie Rosse, pentru volumul Un giorno ci svegliamo vivi.

Cosmin Perța (n. 5 decembrie 1982, Vișeu de Sus, Maramureș) a debutat în 2002 cu placheta Zorovave (Editura Grinta din Cluj), debut girat de o prefață a lui Victor Cubleșan și de un cuvânt al lui Ion Mureșan. Au urmat volumele de poezie: Santinela de lut (Editura Vinea, 2005), Cântec pentru Maria (Editura Vinea, 2007), Bătrânul, o divină comedie (Editura Charmides, 2009), Fără titlu (Editura Paralela 45, 2011). În 2007, a publicat romanul Întâmplări la marginea lumii (Editura Cartea Românească), apoi au apărut volumele de proză: Două povestiri (Editura Tracus Arte, 2010), Teofil și Câinele de lemn (Editura Herg Benet, 2012), Vizita (Editura Herg Benet, 2013), În urmă nu mai e nimic (Editura Polirom, 2015). În 2011 publică eseul Introducere în fantasticul de interpretare (Editura Tracus Arte), iar în 2012 – monografia Radu G. Țeposu, rafinament și intuitive (Editura MNLR). Cosmin Perța este desemnat Tânărul prozator al anului 2012 pentru romanul Teofil și Câinele de lemn. Cel mai recent volum, Cântec de adormit generația mea, a apărut în 2018 la Editura Paralela 45.

Dan Sociu (n. 20 mai 1978, Botoşani) a debutat cu volumul borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână (Editura Junimea, 2002), devenind laureat al Premiului Naţional pentru Poezie Mihai Eminescu – OPERA PRIMA. Au urmat: fratele păduche (Editura Vinea, 2004); cântece eXcesive (Editura Cartea Românească, 2005) – Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din Romania; romanul URBANCOLIA (Editura Polirom, 2008); romanul Nevoi speciale (Editura Polirom, 2008); Pavor nocturn (Editura Cartea Românească, 2011); Mouths Dry with Hatred (Longleaf Press, University of Virginia, 2012); romanul Combinaţia (Editura Casa de pariuri literare, 2012); Poezii naive şi sentimentale (Editura Cartea Românească, 2012) – Premiul Radio Cultural; Vino cu mine ştiu exact unde mergem (Editura Tracus Arte, 2013); antologia de autor Vino cu mine ştiu exact unde mergem (Editura Polirom, 2014) – Premiul Radio Cultural; Urbancolia (Belgrad, Editura Plato, 2016).

Dan Sociu este fost premiant al Festivalului romano-canadian de poezie „Ronald Gasparic” (2001); desemnat ca cel mai bun tânăr poet al momentului de revista 22 (2006); votat de colegii de generaţie ca cel mai popular tânăr scriitor la Colocviul Tinerilor Scriitori din Cluj (2007). A tradus peste 20 de romane, volume de poezie şi piese de teatru. A lucrat la diverse edituri ca redactor, corector şi traducător.

Lecturile celor trei poeți se înscriu într-un proiect mai larg de lecturi, desfășurat la Memorialul Ipotești începând cu ianuarie 2017 și în care au fost prinși, până în prezent, poeții: Margareta Curtescu, Nicolae Popa, Dan Bogdan Hanu, Răzvan Ţupa, Cristian Pohrib, Svetlana Cârstean, Stoian G. Bogdan, Mihai Duţescu, Crista Bilciu, Ştefan Ivas, Claudiu Komartin, Emilian Galaicu-Păun, Adrian Alui Gheorghe, Lucian Vasiliu, Ana Blandiana, Nora Iuga, Jean Poncet, precum și poeți din Botoșani.

Sursa: GazetaBT.ro – vezi articolul

Alte articole