Liviu Vornicu: „Ce ar fi dacă s-ar întâmpla?!”

Analistul Liviu Vornicu, cetățean româno-american cu studii economice atât în România, cât și în Statele Unite, expune atenției publice câteva scenarii relativ ipotetice.

„În ultimul deceniu a crescut din ce în ce mai mult presiunea asupra populației și companiilor pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon. S-a ajuns până la elaborarea de către anumite instituții și acceptarea de către un număr semnificativ de lideri mondiali a unui program de eliminare totală a emisiilor de carbon pe considerentul că acestea ar provoca schimbări climatice dezastruoase. Totodată, acești lideri au ajuns la concluzia că principalul generator de dioxid de carbon este reprezentat de combustibilii fosili.

În pofida deciziilor radicale luate de diverși conducători, studiile oamenilor de știință au arătat în repetate rânduri că lumea ar trebui să analizeze mai atent și mai meticulos măsurile ce se doresc a se lua cu privire la combustibilii fosili, dar mai ales să se calculeze riscul la care ar fi supusă omenirea prin eliminarea completă sau aproape completă a utilizării acestor combustibili. Se vorbește în permanență pe toate canalele de comunicare cât de nocivi sunt combustibilii fosili și cum afectează mediul înconjurător, dar nimeni nu pomenește nimic de măsura în care sistemul economic actual depinde de acești combustibili. Având în vedere că la momentul actual nu există alternativă pentru înlocuirea completă a combustibililor fosili, este oare înțelept să se continue luarea de măsuri drastice în această direcție? Cum ar arăta lumea în care trăim dacă nu am mai folosi combustibili fosili?

O banală analiză pe diagonală a tuturor sectoarelor economice poate evidenția, pentru cei mai puțini cunoscători, că acești combustibili fosili sunt esențiali pentru toate tipurile de activități antreprenoriale. Sunt utilizați de la extragerea materiilor prime, transportului de bunuri până la construcția drumurilor și aproape a tuturor clădirilor. Fără combustibili fosili, chiar și simplele reparații ale infrastructurii existente ar fi imposibile.
Se promovează agresiv sursele de energie regenerabile, dar nu trebuie omis că pentru fabricarea panourilor solare, a turbinelor eoliene și a pieselor de schimb pentru vehiculele electrice se folosesc combustibili fosili. Faptul că se vorbește despre energia solară și eoliană ca despre „surse de energie verde” este, într-o mare măsură, înșelător. În cel mai bun caz, acestea pot fi descrise ca surse complementare de energie pentru combustibilii fosili, nicidecum înlocuitori totali.

Aproape zilnic suntem informați că am pășit în era înaltei tehnologii și a digitalizării, ceea ce este în mare parte adevărat, căci la orice pas ne izbim de câte o mostră a noii revoluții industriale. Totuși ar trebui să nu se uite că acești combustibilii fosili atât de detestați în țările dezvoltate sunt foarte importanți pentru întreținerea sistemului de transport al energiei electrice. În plus, acești combustibili sunt foarte importanți pentru întreținerea fiecărei părți a sistemului de internet. În plus, fără rețeaua electrică, devine imposibilă utilizarea computerelor și conectarea la internet.

Până și mult veneratele panouri solare și turbine eoliene au nevoie de combustibili fosili pentru a se conecta la rețeaua electrică. De asemeni, componentele sistemelor de panouri solare au nevoie de acest tip de combustibil pentru a fi fabricate atât pentru instalarea inițială, cât și atunci când trebuie reparate sau înlocuite.
În afară de sectorul industrial și sectorul agricol ar putea fi puternic afectat de eliminarea totală a combustibililor fosili. Agricultura de astăzi este foarte eficientă, datorită utilizării echipamentelor mecanice de mari dimensiuni alimentate cu motorină, dar și a cantităților mari de substanțe chimice, inclusiv erbicide, insecticide și îngrășăminte. Mai mult, cu ajutorul combustibililor fosili se dezvoltă semințe hibride specializate care pun accentul pe caracteristicile pe care agricultorii le consideră dezirabile. Fără ajutorul acestor combustibili, agricultura ar avea un randament mult mai scăzut.

Dacă aceste două sectoare, industrial și agricol, ar fi lipsite de rezultate pozitive, bunăstarea oamenilor ar scădea considerabil, ceea ce ar avea o influență dezastruoasă atât asupra sectorului serviciilor, cât și a celui bancar. Lipsa banilor pentru plata datoriilor ar condamna băncile la un faliment inevitabil, iar falimentul sistemului bancar ar putea declanșa efectul bulgărelui de zăpadă.

Falimentul sistemului bancar ar putea crea mari probleme existențiale și guvernelor așa cum le știm noi astăzi, pe de o parte din cauza încercărilor de a salva băncile, iar pe de altă parte datorită scăderii veniturilor fiscale. O asemenea situație ar putea face ca programele de pensii să fie din ce în ce mai greu de finanțat. Toate aceste probleme ar conduce la o politică din ce în ce mai divizată și ar fi posibil, în unele cazuri, ca aparatul guvernamental să se dizolve, lăsând unitățile teritoriale precum provinciile, regiunile sau județele de astăzi, să continue pe cont propriu.

În ceea privește populația, lipsa combustibililor fosili ar crea probleme majore în viața de zi cu zi, propulsând lemnul la statut de valoare inestimabilă, deoarece ar putea fi foarte solicitat mai ales pentru valoarea sa termică. Totodată, ar avea utilizări multiple de la combustibil pentru a găti alimente la componentă de bază în fabricarea cărbunelui de lemn necesar topirii unor metale. Având în vedere posibilitatea creșterii cererii de lemn, despădurirea ar deveni probabil o problemă majoră în multe părți ale lumii. Pentru populația, care locuiește în zone împădurite neaglomerate, procurarea masei lemnoase încălzirea locuinței nu ar fi o problemă, dar pentru ceilalți, încălzirea locuinței ar deveni probabil un lux, accesibil doar celor foarte bogați.

Toate scenariile prezentate în paragrafele anterioare pot deveni realitate, dacă cei care conduc destinele omenirii vor lua decizii iraționale. Într-adevăr lumea ar trebui să reducă utilizarea combustibililor fosili, dar ar fi total ilogică eliminarea lor totală din circuitul economic.

Dacă presupunem că toți combustibilii fosili de sub pământ ar putea fi extrași, atunci schimbările climatice cauzate de arderea lor ar putea crea o problemă reală. Dar este greu de crezut că toți acești combustibili ar putea fi extrași, având în vedere problema accesibilității. În plus, ani de zile cercetătorii au depus eforturi uriașe pentru a găsi soluții viabile de înlocuire a combustibilii fosili, dar până în prezent, succesul lor a fost foarte scăzut. Fiecare presupusă soluție necesită o utilizare semnificativă a combustibililor fosili. Așadar, ar trebui gândite foarte atent măsurile ce se doresc a fi implementate la nivel mondial pentru ca omenirea să nu fie împinsă în situația de a se descurca fără combustibili fosili și fără un înlocuitor adecvat, ceea ce ar putea fi o adevărată tragedie.”, a declarat Liviu Vornicu.

<p>Aceasta postare Liviu Vornicu: „Ce ar fi dacă s-ar întâmpla?!” apare prima data pe Transilvania 365.</p>

Sursa: Transilvania365.ro – vezi articolul

Alte articole