„Lecţia” ucraineană

Legea minorităţilor, adoptată de Parlamentul de la Kiev pe 13 decembrie 2022 şi promulgată de preşedintele Volodimir Zelenski în iureşul noului an, a stârnit un val de furie comparabil cu un tsunami la televiziunile mai slabe de înger din România.

S-a ajuns la un nivel de limbaj greu predictibil în trecutul apropiat: „Ucrainenii din cercul lui Zelenski ne dispreţuiesc profund. Noi îi pupăm în cur şi îi considerăm cei mai viteji şi cei mai minunaţi dintre toţi est-europenii, când Ucraina, o mai spun încă o dată, e o ţară profund coruptă. Şi în timpul războiului, la ora la care vorbim, fură în draci. Zelenski nu e în stare să zică mulţumesc proştilor de români”. Zâzania, înaltă cât casa, a pornit de la faptul că noua lege a minorităţilor (aşa-zisă!), menită să corecteze spoiala de drepturi elementare privind limba maternă şi accesul la credinţă, este în fapt tot cea veche, din 2017. Nu contează că onor Comisia de la Veneţia a atras atenţia asupra acestui moft legislativ care contravine spiritului european în materie de minorităţi. Iar Ucraina, stat interlop, mafiot şi eşuat, cum îl ştiam până la invazie, aspiră la Uniunea Europeană şi NATO. Că noua lege a minorităţilor (aşa-zisă!) este adoptată şi promulgată în vreme de război, obligă la un minim de logică şi decenţă aplicată: cu atât mai mult, Ucraina trebuia să fi aflat că noi i-am sărit necondiţionat în ajutor. „Eu nu îl înţeleg pe băiatul ăsta. Îi înţeleg poziţia, eu în locul lui, decât să-mi pun semnătura că dau juma de ţară, aş prefera să-mi pun pistolul la tâmplă. Dar să-şi dea singur şuturi în cur. Nu numai lui, şi poporului lui!”. România fierbe pe măsură ce ştirile care parvin zilnic de peste graniţa de sus cresc în intensitate. Populaţiei minoritare din ţinutul Herţei şi Bucovinei de Nord aproape că i se smulge limba română din gură. Auzim de cote lingvistice ca de cote agricole, tot o cultură, de şcoli lipsite de manuale adecvate, de lăcaşe arzând, de biserici din care hăndrălăi înarmaţi pun pe fugă preoţi şi credincioşi. Totul plătit în prezent, la cote de maximă tensiune, şi pentru că politica externă a guvernelor de la Bucureşti a fost inexistentă în decursul vremurilor. Şi n-au trecut „decât” 80 de ani bătuţi pe muchie! Ca într-o balanţă dereglată, i-am avut în vedere cvasi-exclusivist pe semenii noştri de peste Prut în detrimentul altor strămutaţi cu pământ şi casă pe un teritoriu ostil în vara lui 1940. Şi aşa, în cazul Basarabiei vântul identităţii de neam a bătut dinspre Chişinău, graţie unor intelectuali precum Grigore Vieru şi Nicolae Dabija, plecând de şi mai departe, de la Mateevici. Despre Cernăuţi? Ne aminteşte o placă memorială, în limba ucraineană (cum altfel?): „Aici a învăţat clasicul literaturii popoarelor român şi moldovenesc Mihail Eminescu”.  

Sursa: indiscret.ro – vezi articolul

Alte articole