Veşnica şi obsedanta întrebare pe care o vezi imediat ce intri pe Facebook este: „La ce te gândeşti?”.
Visul comunismului şi implicit al principalului său organ opresiv – securitatea, era să ştie TOT, inclusiv ce gândesc dar chiar şi ce visează oamenii.
Nu, nu despre asta vreau să scriu, cel puţin nu acum. Mi-am zis dealtfel că nu mai scriu pe Facebook pentru că e un nonsens să-mi tocesc degetele încercând să ascut mintea mult prea netedă a unora, că e inutil, frustrant chiar, să mă încăpăţânez să aprind lumina, atâta timp cât minţile multora se simt aşa de bine în întuneric. Iată o motivaţie pentru faptul că fie nu mai postez nimic, fie, dacă o fac, o fac în spiritul şi litera legilor ce guvernează acel mediu virtual.
În traducere liberă, ar însemna adaptare la mediu. Deci, ce sens mai are să spun unele lucruri direct, fără menajamente, sau indirect, bătând doar şaua ca să priceapă vreo iapă sau cal din herghelia lui Mark Zuckerberg? (Pentru ăia care nu ştiu, Mark, nu joacă la naţională şi nici nu cântă la nunţi cu Salam, de aia nu ai auzit de el).
Şi totuşi, întrebarea „La ce te gândeşti?” deşi e o interogaţie conţine, cumva, implicit în substrat, o afirmaţie, chiar şi indirectă „GÂNDEŞTI – A GÂNDI„. Prin urmare, Zuckerberg consideră, sau cel puţin speră, că are în ograda sa fiinţe capabile să gândească. Nimic rău în asta. Problema e „la ce?”.
Deşi nu aş vrea să-l dezamăgesc pe Mark, pot afirma că nici 50% din bipedele ce ştiu să folosească un smartphone, tabletă sau alt device, nu sunt capabile să gândească ci doar să acţioneze într-un spirit perpetuu de turmă. Cât despre „la ce” se gândesc, dacă totuşi gândesc… hmmm, păi să vedem:
– „Dacă nu îmi trag şi azi 15 selfi, înseamnă că am pierdut ziua de pomană!” Ştiţi că cu cât o persoană simte nevoia să tot posteze selfi-uri, cu atât ea are nevoie de confirmarea altora, deci… tulburări grave de personalitate, direct proporţionale cu numărul de selfi-uri postate pe zi.
– „PLM, să bag nişte poze cum îmi torn bere în gât şi mă umflu de mici, să crape sărăciile alea de ciudă!” Un alt derapaj – Facebook e pentru a arăta (dacă vrei) evenimentele din viaţa ta, nu banalităţile. Prin urmare, dacă ne arăţi că bei bere şi mănânci mici, să înţelegem că e un eveniment pentru tine? Pentru noi e o banalitate, de aia nu postăm.
– „Neapărat să pun 50 de poze şi un live cum merg eu pe la mânăstiri, să vadă lumea ce evlavioasă sunt!” Ăhă, ştim, după ce în tinereţe ai rupt cam multe paturi (nu că n-ai mai face-o), acum rupi poarta mânăstirilor şi vrei să ne arăţi că eşti uşă de biserică? Dar noi ştim că orice uşă, merită o „clanţă” pe măsură!
– „Cum şi ce să mai scriu, să-i spun în felul ăsta lui X, ce nu am curaj să-i zic în faţă?„. Denotă laşitate, lipsă de verticalitate… frustrare şi de/refulare în postări vulcanice, cel mai adesea de o răutate nejustificată.
– „Băi, a cui zi de naştere e azi? Să-i bag un LMA că şi el/ea mi-a zis mie şi poate îmi zice iar la anu’!” Aspectul care mă amuză la maxim, schimbul de urări în dorinţa clară, dar subconştientă, de a avea de ziua ta cât mai multe LA MULŢI ANI-uri. Păi da, iată nevoia de a te simţi important, iubit, admirat… Deci, dacă e nevoie, e lipsă… PROBLEM! Şi cum te scapi în chiloţei, apoi, mulţumind tuturor şi spunând că nici nu te aşteptai ca atât de multă lume se te ureze. Fă un experiment, ascunde-ţi ziua de naştere şi vezi câţi te mai urează! Atunci abia, dacă te ţine, o să vezi cât de important eşti. Te asigur că nici toţi cei ai tăi nu îşi vor aminti că e ziua ta, cât despre turmă lui Zuckerberg, nici atât.
– „Hai să-mi mai fac un cont, două, trei de Facebook, că mi-au venit în minte alte nume şi m-am plictisit de cele vechi!” Să înţelegem că ai dublă personalitate şi că o dezvolţi pe a treia, a patra, a cincea? Sau pseudomimele astea ţin loc de testicole pe care nu le ai, că dacă le aveai, foloseai un singur cont şi ăla cu nume real. Evident, mai sunt cazuri în care poate că îţi refuzi propria identitate pentru că îţi e silă de tine şi te camuflezi în altele. În toate cazurile e deplorabil şi toate denotă probleme de ordin psihic şi emoţional.
– „Stai să mai tragem vreo mie de poze din vacanţa asta lowcost să avem ce arăta la fraieri încă vreo lună după ce noi am revenit la parizerul de acasă!” Grandomanie exagerată, nevoia de a arăta că eşti şi tu „pe val”, urma unor mari frustrări din copilăria, adolescenţa ta când părinţii nu te trimiteau în tabără, dar colegii tăi mergeau şi apoi povesteau cum a fost. Trist că-ţi zic, dar nu ne păcăleşti – mai suntem câte unii care cam ştim cât costă ce vrei tu să pară că e mega-ultra vacanţă.
Şi lista ar putea continuă, căci mare e ograda lui Zuckerberg şi e loc pentru toţi într-însă!
La ce mă gândesc? La un Facebook, fără Feisbucişti şi Feisbuciste, unde să-ţi poţi crea un cont, doar dacă treci un test IQ şi unul de personalitate. Cam la fel să fie si cu dreptul la vot. S.F.-uri nu? De fapt mă gândesc la o lume mai bună, mai curată, mai inteligenţă… Mă poţi condamna pentru asta?
Facebook, nu e decât o oglindă virtuală a unei societăţi bolnave în care se oglindesc feţele şi sufletele unor oameni fără speranţă dar cu smartphon şi cont de Facebook.
La ce mă gândesc? Mă gândesc de ce am scris toate astea, poate pentru cei 5-10% din utilizatorii Facebook, care gândesc ca şi mine, aşa, să nu creadă că sunt singuri.
La ce mă gândesc? Din nou, aparent fără nicio legătură, la comunism, unde oamenii poate păreau mai frumoşi. Doar păreau pentru că îşi ascundeau cu grijă gândurile şi frustrările, nu pentru că nu le aveau.
La ce te gândeşti tu acum? Nu ştiu… dar dacă ai reuşit să parcurgi tot acest text, fără să mă înjuri, înseamnă că gândeşti şi asta e bine!
Un editorial de Robert Stancu. Vezi toate editoriale aici.