La ce preț a ajuns metrul cub de lemn în județul Giurgiu?

Odată cu apropierea frigului, una dintre preocupările pe care o au foarte mulți oameni din mediul rural este cea legată de procurarea de lemn pentru încălzirea pe timpul iernii.
Și în județul Giurgiu se poate observa că pe multe site-uri de anunțuri se găsesc persoane fizice sau juridice care comercializează lemne de foc.

În acest sens, Quickshop.ro a realizat o cercetare de piață cu privire la prețul în județul Giurgiu a metrului cub de lemn și a ajuns la niște concluzii foarte interesante pe care vă invităm să le citiți în continuare.
La nivelul județului Giurgiu, prețul lemnelor de foc poate varia între 300 și 350 de lei.
Fondul forestier naţional ocupa, la sfârşitul anului 2018, o suprafaţă de 6.583.065 hectare, care reprezenta 27,6 % din suprafaţa ţării. Suprafaţa fondului forestier la 31 decembrie 2018, comparativ cu aceeaşi dată a anului 2017, a înregistrat o creştere de aproximativ 0,3%, datorată în principal unor reamenajări de păşuni împădurite şi introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate, conform Legii nr. 46/2008 – Codul silvic cu modificările şi completările ulterioare.

În județul Giurgiu, suprafața fondului forestier la sfârșitul anului 2018 era de 38.846 hectare.
Pe specii forestiere, răşinoasele reprezintă 36,6% din volumul total de masă lemnoasă recoltată, fagul 33,8%, stejarul 10,5%, diverse specii tari (salcâm, paltin, frasin, nuc etc.) 11,3%, şi diverse specii moi (tei, salcie, plop etc.) 7,8%.

La nivelul judetului Giurgiu, situatia speciilor este următoarea: Numărul hectarelor de rășinoase era de 189 hectare, în timp ce, cel al foioaselor era de 36.588 hectare.
Cercetarea referitoare la prețul metrului cub poate fi strâns legată de vânzările de centrale termice, unde la nivel național se observă o creștere a numărului total de centrale termice vândute cu peste 200.000 de bucăți față de anul trecut.

Din totalul de 200.000 de centrale vândute, peste 50% din vânzări se datorează înlocuirilor. Înlocuirea centralelor poate avea cauze multiple, printre acestea principale fiind: vechimea centralei, dorința proprietarilor de a avea un control mult mai bun asupra cheltuielilor aferente încălzirii sau mai nou conectivitatea inteligentă.
„Fiind unul dintre cei mai mari retaileri naționali de centrale termice, termostate, calorifere, panouri solare, sisteme de încălzire în pardoseală, aer condiționat, pompe de căldură, sanitare, etc. putem observa și analiza unele trend-uri și evoluții ale vânzărilor în diferite județe.

Astfel, am observat că la nivelul județului Giurgiu creșterea vânzărilor de centrale termice este de 25,8% față de perioada similară a anului trecut” au declarat reprezentanții realizatorului acestui studiu.

(Jurnal)

Sursa: JurnalGiurgiuvean.ro – vezi articolul

Alte articole