Kylian Mabppe, record fantastic reușit în Pays de Cassel – PSG 0-7 din Cupa Franței. A marcat în premieră 5 goluri

Starul francez a avut evoluții mai puțin apreciate după întoarcerea de la Cupa Mondială, însă a strălucit în fața unor amatori.

Record magnific realizat de Kylian Mbappe în Pays de Cassel – PSG 0-7

A fost un galop de sănătate în partida Pays de Cassel – PSG 0-7, din 16-imile de finală ale Cupei Franței, iar cel mai bun jucător de pe teren a fost fără îndoială Kylian Mbappe, care a stabilit un record incredibil.

Atacantul lui Christophe Galtier a marcat nu mai puțin de 5 goluri în această întâlnire, fiind pentru prima dată în cariera sa când reușește o astfel de performanță. Mabppe a deschis balul în minutul 29, și apoi a mai punctat în minutele 34, 40, 56 și 79.

Celelalte două goluri au fost opera brazilianului Neymar (33), din pasa aceluiași Mbappe, și a spaniolului Carlos Soler (64). De remarcat este faptul că Neymar a făcut și el un joc strălucit, pe lângă gol, oferind și două assist-uri.

Pentru PSG a fost mai mult un antrenament cu public, dar în optimile de finală o așteaptă o partidă extrem de dificilă, pentru că adversară îi va fi marea rivală Olympique Marseille. Programul complet al optimilor Cupei Franței este următorul:

  • Lyon – Lille
  • Toulouse – Reims
  • Vierzon FC – Grenoble
  • Auxerre – Rodez
  • Lorient – Lens
  • Paris FC – Annecy
  • Angers – Nantes
  • Marseille – PSG

Cum poate ajunge Mbappe la Real Madrid

În ultima perioadă s-a revenit asupra unui posibil transfer al lui Kylian Mbappe la Real Madrid. Presa internațională vehiculează faptul că atacantul este nemulțumit de statul pe care îl are la PSG și a reluat contactele cu ”galacticii”.

Conducătorii clubului francez se tem din ce în ce mai mult că-și vor pierde vedeta. Cum este posibil acest lucru? Parizienii au anunțat că Mbappe și-a prelungit contractul până în 2025, dar de fapt înțelegerea este valabilă doar până în 2024, cu drept de prelungire pe încă un an, dar doar din partea jucătorului.

În plus, în acest contract cu PSG ar exista o clauză care îi permite lui Kylian Mbappe să plece în vara anului 2023 dacă își dorește pentru o sumă de 150 de milioane de euro, plus bonusuri de performanță.

Florentino Perez, președintele madrilenilor, a trecut peste ”trădarea” din vară și este pregătit să cheltuie nu mai puțin de un miliard de euro pentru aducerea vicecampionului mondial. Real este gata să-i ofere lui Mbappe un contract pe patru sezoane în care să câștige numai din salariu 630.000.000 de euro, ceea ce înseamnă că venitul anual ar fi de peste 150 de milioane de euro.


  • Cotă NETBET pentru PSG: 1,82 este cota pentru „nu marchează ambele echipe” la PSG – Reims. Vezi aici toate cotele!

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole