Klaus Iohannis trebuie să ceară demisia Guvernului Orban!

Senatorul Titus Corlățean critică poziția pe care o adoptă preşedintele României, Klaus Iohannis, care, după producerea tragediei de la Piatra Neamț, în loc să-i tragă la răspundere pe cei aflați la putere, „Guvernul său”, încearcă să caute vinovații în alte zone. Iohannis ține încă la piept PNL-ul, deși a demonstrat într-un an de zile că nu se pricepe la guvernare, la gestionarea problemelor țării.

Spune cu tărie Titus Corlățean că președintele țării trebuie să folosească aceeași măsură ca și în cazul tragediei de la Colectiv de acum cinci ani, consumată într-un spațiu privat nu într-o instituție a statului!

„Iohannis trebuie să aleagă azi între Guvernul său și siguranța românilor în fața pandemiei. După un an de guvernare, după ce au avut toate pârghiile legale, toate stările de urgență și de alertă, după ce și-au pus toate coafezele, chelnerii și cioclii la conducerea spitalelor, este revoltător ca Iohannis să caute alți vinovați în afară de Orban și Tătaru! Iohannis trebuie să aplice aceeași măsură ca în cazul Colectiv. Altfel, ar demonstra că joacă politic această tragedie! Românii așteaptă ca azi Klaus Werner Iohannis să ceară demisia premierului Orban, a ministrului Sănătății, Tătaru, și a Guvernului PNL”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Titus Corlățean – vicepreședintele Senatului României.

Sursa: Incomod-Media.ro – vezi articolul

Alte articole