Jilăvenii s-au distrat ”pe cinste” la Ziua localității

Aniversare, la cea de-a 11-a ediție

O petrecere ”pe cinste”: vreme foarte bună, lume foarte multă, artiști îndrăgiți, distracție cât cuprinde pentru cei mici, un grătar, mici și o bere pentru cei mari! Cam asta este rețeta, iar ea a fost respectată pas cu pas și în acest an, la Jilava, pentru ca aniversarea zilei comunei să iasă bine, iar jilăvenii să și amintească cu plăcere și cea de-a 11-a ediție.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 452

Așadar, duminică, 19 mai, distracția de la Jilava a început pe la prânz, tot în parcul Morii, frumos amenajat lângă policlinică. Mai întâi cu cei mai mici artiști – Ansamblul Jilăveanca al Școlii nr. 1 din localitate și cu cei de la Asociația Matias, a cărei misiune este de a asigura suport educațional pe termen lung pentru copiii din zonele dezavantajate din județul Ilfov. În timp ce pe scenă se cânta folclor și se dansa (trupele ­Rain Drops și Future Kids), în parc, prichindeii s-au dat în leagăne, pe tobogane gonflabile gigantice, au înălțat zmee și au făcut baloane uriașe de săpun, au fost pictați pe față și au primit vată colorată din zahăr. Karatiștii Clubului sportiv Kontact Jilava au venit cu demonstrații spectaculoase pe iarbă și au impresionat publicul. ”Piratul vesel” a avut grijă de buna dispoziție a copiilor, iar toată distracția a fost supervizată pas cu pas de primarul Elefterie Ilie Petre, dar și de către viceprimarul comunei – Mariana Dumitrescu, chiar dacă aceasta din urmă a fost imobilizată pe o bancă, având piciorul în ghips. Consilierii locali au avut și ei grijă ca totul să iasă bine. Pe la zona ”oficială”, amenajată în laterala scenei, au trecut pentru a le ura jilăvenilor ”La mulți ani” și ”Petrecere frumoasă!” consilieri județeni și prieteni ai comunei.

Lino Golden încă nu și-a luat o ”Panamera”

După evoluția artistică a celor mici, pe scenă au urcat adulții, iar Alina Roxana Ionescu, fostă concurentă la ”Bravo, ai stil!”, i-a adus în fața jilăvenilor, în jurul orei 17.00, pe Lino Golden și Matias. ”Vreau să-mi iau o Panamera”, și puștii au început să danseze cu cei doi artiști. Iar atmosfera s-a încins și mai bine când, peste o jumătate de oră, pe scenă și-au făcut intrarea Alex Velea, Mario Fresh și Rashid. Sau mai bine spus, ”Golden ­Society”. La finalul evoluției celor trei, s-a lăsat cu autografe și fotografii în spatele scenei, iar primarul Elefterie Ilie Petre a urcat pe scenă pentru a ura toate cele bune și „La mulți ani!”, jilăvenilor și localității Jilava și pentru a mulțumi Consiliului Local pentru implicarea în organizarea evenimentului. Edilul a promis că și în anii următori Ziua Jilavei va însemna petrecere și voie bună!

Și puțin joc popular

În jurul orei 18.30, publicul a fost invitat la horă de către Ruxandra Pitulice, iar cine a stat deoparte până atunci nu a ratat sârba de la ora 19.00. Așteptată cu sufletul la gură de fani, Ana Lesko și-a făcut apariția pe scenă în jurul orei 19.30. Tocmai bine, că afară se răcorise puțin, pentru ca artista și cele două dansatoare ale ei să poată evolua în costumele spectaculoase pregătite pentru eveniment. Însă, imediat după prima melodie, vestimentația a devenit mult mai sexy, iar publicul a fost extrem de încântat de prestația artistică de pe scenă. Aproape o oră mai târziu, nostalgicii au cântat alături de Nelu Vlad șlagăre cunoscute ale Formației Azur. Finalul petrecerii a aparținut lui Vali Vijelie, iar toți cei prezenți s-au bucurat și de un spectaculos foc de artificii.

AZUR
Sexy Ana Lesko
Sexy Ana Lesko
Elefterie Ilie Petre, primarul comunei Jilava
Ruxandra Pitulice i-a scos la horă pe jilăveni
Vali Vijelie
Alina Ionescu, prezentatoarea spectacolului
Alex Velea, Mario Fresh, Rashid şi dansatorii lor
Mici dansatori talentaţi
Jilăveanca
Orchestra Asociaţiei Matias

Articolul Jilăvenii s-au distrat ”pe cinste” la Ziua localității apare prima dată în Jurnalul de Ilfov.

Sursa: JurnalulDeIlfov.ro – vezi articolul

Alte articole