Jandarmii suceveni au intervenit în zona comunei Grănicești pentru îndepărtarea unui urs, însă animalul a plecat până la sosirea lor

Jandarmii suceveni au intervenit, luni, în zona comunei Grănicești pentru a îndepărta un urs, informează Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava.

Potrivit sursei citate, intervenția a fost necesară după ce doi localnici au semnalat, la orele 07:06 și 22:15, prezența animalului în zona balastierei din localitatea Slobozia Sucevei, comuna Grănicești.

La fața locului s-au deplasat patrule de jandarmi, însă nu a fost nevoie de intervenția acestora deoarece ursul părăsise zona.

În acest context, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava recomandă cetățenilor luarea următoarelor măsuri pentru a preveni incidente nedorite şi pentru a evita producerea unor situaţii periculoase:

  • – Evitarea, pe cât posibil, a deplasărilor în zonele în care a fost semnalată prezența frecventă a urșilor;
  • – Deplasarea pe trasee turistice în grupuri mai mari;
  • – Să aibă grijă unde depozitează resturile menajere;
  • – Să nu hrănească animalele sălbatice, să nu se apropie de acestea pentru a le filma sau fotografia, să nu arunce cu pietre sau alte obiecte, să își păstreze calmul și să nu fugă;
  • – Să anunțe prin intermediul numărului unic 112 prezența urșilor în zonele locuite și să solicite sprijin în astfel de situații.

The post Jandarmii suceveni au intervenit în zona comunei Grănicești pentru îndepărtarea unui urs, însă animalul a plecat până la sosirea lor appeared first on NewsBucovina.

Sursa: NewsBucovina.ro – vezi articolul

Alte articole