ISU Harghita: Efecte produse de vremea nefavorabilă în ultimele 24 de ore (3 iunie 2024)

În cursul zilei de ieri, 03.06.2024, în contextul manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase, pompierii militari harghiteni au intervenit pentru înlăturarea efectelor generate de vremea rea.

Din cauza precipitațiilor abundente, pompierii au acționat punctual în sprijinul populației pentru evacuarea apei din 2 pivnițe inundate. Totodată, din cauza vântului puternic, salvatorii au intervenit pentru degajarea a 18 copaci și stâlpi de electricitate căzuți pe străzi, acoperișuri și autoturisme, precum și pentru înlăturarea unor elemente de construcție desprinse de pe acoperișurile unor imobile. Au fost avariate 4 autoturisme, 12 acoperișuri și 4 stâlpi de electricitate.

O situație deosebită s-a înregistrat în municipiul Odorheiu Secuiesc,  acolo unde vântul puternic a desprins un panou publicitar și a accidentat un bărbat în vârstă de 69 de ani. Din fericire, persoana nu a suferit leziuni grave care să-i pună viața în pericol. 

În astfel de situații, când sunt înregistrate intensificări de scurtă durată ale vântului, evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare și a elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate și vă pot răni.

De asemenea, au fost înregistrate avarii în alimentarea cu energie electrică în 41 de localități, fiind afectați peste 11.000 de consumatori. Echipele specializate s-au aflat în teren, pentru remedierea defecțiunilor care au generat întreruperi de energie electrică.

Pe lângă aceste misiuni, în cursul zilei de ieri, pentru informarea populației au fost transmise 9 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, dintre care 3 mesaje au vizat producerea fenomenelor meteorologice periculoase, iar 6 mesaje pentru informarea cetățenilor și luarea măsurilor de autoprotecție, care au semnalat prezența animalelor periculoase (urși), în localitățile Mărtiniș (2), Gălăuțaș (2) și Lunca de Sus (2).

Un nou cod galben a fost emis de către Administrația Națională de Meteorologie. Averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii și grindină. Astfel de fenomene se vor manifesta până diseară, la ora 23.00.

Respectați recomandările noastre!

Închideți toate ferestrele locuinței

Curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitații

În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercați să le traversați prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora

Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare și a elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate

Sistați activitățile desfășurate în teren deschis sau la înălțime

Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ

Consultați site-ul oficial al Administrației Naționale de Meteorologie și aflați mai multe despre atenționarea de COD GALBEN.

Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență – fiipregatit.ro și aplicația mobilă DSU sunt instrumente esențiale pentru informarea și pregătirea cetățenilor în fața situațiilor de urgență.

Accesați acum www.fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația de mobil DSU, din AppStore sau Google Play, pentru a afla mai multe informații privind modul de comportare înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.

   COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE     

Sursa: Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole