ISJ Suceava anunță declanșarea concursurilor pentru funcțiile de director și director adjunct în unitățile școlare din județ. Înscrierile se fac între 15 și 26 septembrie.

Inspectoratul Școlar al Județului Suceava anunță organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Suceava.

Concursul se organizează în baza Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației  nr. 4597 / 2021, modificată și completată prin Ordinul  Ministrului Educației  nr. 5195 / 2021 privind modificarea și completarea anexei la Ordinul Ministrului Educației  nr. 4597 / 2021 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

La concurs pot candida cadrele didactice care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții (art. 3 alin. 1 din Metodologie):

a) Sunt absolvenți ai învățământului superior cu diplomă de licență sau atestat de echivalare în condițiile art. 149 alin. (3) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu completările și modificările ulterioare;

b) Sunt titulari în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată;

c) Au o vechime în învățământul preuniversitar de minimum 5 ani;

d) Au calificativul ”Foarte bine” acordat în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori în funcții de îndrumare și control din inspectoratele școlare/funcții de specialitate specifice Ministerului Educației;

e) Nu au fost sancţionate disciplinar în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației sau a intervenit radierea de drept a sancțiunii, potrivit art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f) Nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală și nici nu au fost sancționate disciplinar, conform art. 280 alin. (2) litera (d) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, printr-o decizie de sancționare disciplinară, rămasă definitivă și în vigoare, cu suspendarea dreptului de a se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere;

g) Sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

h) Nu au avut statutul de „lucrător al Securităţii“ sau „colaborator al Securităţii“.

În perioada 15 – 26 septembrie 2021, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Metodologie, dosarul de înscriere la concurs se încarcă în aplicația informatică dedicată, pentru utilizarea căreia a fost elaborată Procedura nr. 204/DTI/10.09.2021 privind utilizarea platformei de înscriere a candidaților la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Proba scrisă va avea loc în data de 15 octombrie 2021.

Probele de interviu se vor desfășura în perioada 15 noiembrie – 8 decembrie 2021.

Lista funcțiilor de director și de director adjunct vacante din unitățile de învățământ pentru care se organizează concurs, metodologia de concurs, bibliografia pentru concurs, fișele posturilor pentru director și director-adjunct pentru fiecare unitate de învățământ, calendarul concursului, procedura privind utilizarea platformei de înscriere și lista documentelor necesare înscrierii la concurs sunt afișate la sediul și pe site-ul inspectoratului școlar.

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0230520638, de luni până vineri, între orele 8 – 16,00.

The post ISJ Suceava anunță declanșarea concursurilor pentru funcțiile de director și director adjunct în unitățile școlare din județ. Înscrierile se fac între 15 și 26 septembrie. appeared first on NewsBucovina.

Sursa: NewsBucovina.ro – vezi articolul

Alte articole