Ion Lungu spune că s-a asigurat că Asociația de Transport Metropolitan este eligibilă pentru fonduri europene după ce Dan Ioan Cușnir i-a amintit că Suceava a mai pus bazele unor asociații de acest fel fără rezultate: Din păcate, domnule Cușnir, aveți dreptate, dar vina nu este la municipalitate

Consiliul Local Suceava a aprobat, joi, înființarea Asociației de Transport Public Metropolitan Suceava care să includă municipiul Suceava și cele opt localități limitrofe.

În cadrul ședinței, liderul opoziției din Consiliul Local, consilierul local PSD Dan Ioan Cușnir, i-a transmis primarului să speră că această asociație va fi funcțională.

„Suceava face parte în momentul de față din multe asociații, mare parte dintre ele care nu duc la niciun rezultat palpabil”, a spus Cușnir.

El a exemplificat cu asocierea pentru Parcul Industrial de la Aeroport realizată în urmă cu patru ani cu efect zero, asocierea Sucevei în Asociația „Moldova se Dezvoltă” cu efect zero până acum sau asocierea în Zona Metropolitană Suceava înființată în urmă cu opt ani, cu efect zero.

„Sperăm ca măcar această asociere să aibă rezultate palpabile rapide pentru că nu mai putem pierde 4 ani, opt ani, în tot felul de asocieri sterile”, a spus Dan Ioan Cușnir.

Primarul Ion Lungu i-a răspuns consilierului local că în ceea ce privește această asociație a primit asigurări că sunt eligibile pentru obținerea de finanțare europeană.

„Din păcate, domnule Cușnir, aveți dreptate, dar vina nu este la municipalitate. Eu am spus acest lucru de față cu prim-ministrul, cu miniștrii care erau prezenți. Acum zece ani de zile spuneau că suntem Europa regiunilor, iar ca să atragem bani europeni trebuie să ne constituim în zone metropolitane. Noi am făcut acea zonă metropolitană, nefiind municipiu de rang 1, pe un model de asociație de dezvoltare intercomunitară. Din păcate, când s-a negociat acordul cadrul la UE nu am putut folosi zonele metropolitane pentru că noi eram în zona urbană, iar comunele în zona rurală. Am reproșat acest lucru autorităților centrale”, a spus primarul.

El a mai arătat că în ceea ce privește Asociația „Moldova se Dezvoltă”, la fel consilierul PSD are  dreptate.

„Noi nu am reușit la acest nivel de asociații regionale ca să poată fi funcționale să fie folosit instrumentul de finanțare ITI”, a spus Lungu.

El a arătat că în cazul acestor asocieri  UE nu ar fi agreat ca aceste asociații regionale ca să se poată folosi  instrumentul de finanțare ITI.

„De această dată am întrebat în plenul ședinței, cu premierul, cu miniștrii Dezvoltării și Fondurilor Europene, că am făcut de două ori acest fel de asociere, dacă este viabil”, a spus Lungu care a arătat că a primit asigurări că aceste tipuri de asociere au prioritate la finanțare pe exercițiul financiar 2021-2027.

„Din păcate, se schimbă strategiile de guvernare ca să nu spun mai mult”, a declarat Ion Lungu.

The post Ion Lungu spune că s-a asigurat că Asociația de Transport Metropolitan este eligibilă pentru fonduri europene după ce Dan Ioan Cușnir i-a amintit că Suceava a mai pus bazele unor asociații de acest fel fără rezultate: Din păcate, domnule Cușnir, aveți dreptate, dar vina nu este la municipalitate appeared first on NewsBucovina.

Sursa: NewsBucovina.ro – vezi articolul

Alte articole