Iohannis: Ne vom confrunta cu o iarnă complicată. Reducerea consumului de gaz se face cu cap, fără ca cineva să stea în frig

Iohannis: Ne vom confrunta cu o iarnă complicată. Reducerea consumului de gaz se face cu cap, fără ca cineva să stea în frig

Este evident că ne vom confrunta cu o iarnă complicată și trebuie să economisim și să căutăm surse alternative de gaz, însă reducerea cu 15% a consumului de gaz, așa cum este recomandat la nivelul UE, este posibilă fără ca cineva să stea în frig, a declarat președintele Klaus Iohannis, vineri, la Palatul Cotroceni.

„Este evident că ne vom confrunta cu o iarnă complicată, în condițiile în care gazul livrat de Rusia devine tot mai puțin, gazul pe piața internațională devine tot mai scump. Totuși, abordarea europeană de a face economii voluntare de 15% este una corectă, după părerea mea. Noi trebuie, desigur, să căutăm susrse alternative de gaz, să căutăm să investim în resurse regenerabile, dar în același timp este înțelept să economisim acolo unde se poate. Repet, acolo unde se poate.

Economia trebuie făcută cu cap. Nu trebuie să ne imaginăm că dorim ca cineva să stea pe frig. Nu putem să ne imaginăm că cineva își dorește să nu existe gaz pentru industrie. Toate lucrurile trebuie să funcționeze.

La noi s-a făcut o analiză și ministerul de resort a ajuns la concluzia că pentru Romnia, o economie așa cum a fost convenită este posibilă, este fezabilă și sustenabilă. Aici nu vorbim despre o reducere a consumului cu 15% față de ce avem acum, ci o reducere cu 15% față de media ultimilor ani. Calculele noastre ne arată că așa ceva este posibil fără să obligăm pe cineva să stea pe frig și fără să închidem sectoare întregi ale industriei românești”, a declarat vineri președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Preşedintele a adăugat că România nu va abandona Republica Moldova şi o va sprijini cu soluţii, pentru o variantă apare.

„Suntem foarte conştienţi de situaţia extrem de dificilă în care se regăseşte Republica Moldova şi astăzi la Guvern se vor purta discuţii până vom găsi discuţia cea mai bună. Astăzi împreună cu preşedintele Maia Sandu am discutat că trebuie să avem diferite planuri şi scenarii. Un lucru e cert. Nu vom abandona Republica Moldova şi vom găsi soluţii aşa cum se pot găsi pentru oricare din variantele care vor apărea. Pentru variantele uşoare e simplu, pentru cele grele e mai complicat, dar repet – nu vom abandona Republica Moldova”, a completat Iohannis.

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat marţi un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaz, pentru a ajuta astfel Germania şi a diminua dependenţa faţă de Moscova, după o nouă scădere drastică a livrărilor ruseşti prin conducta Nord Stream 1.

Guvernul a anunţat că întreprinderile mici şi mijlocii, serviciile sociale, industria critică şi consumatorii români nu vor fi afectaţi de eventuale măsuri suplimentare pentru reducerea consumului de gaze naturale.

Sursa: ph-online.ro – vezi articolul

Alte articole