IOAN SABĂU POP: Fraudele imobiliare ale bisericii catolice, evanghelice și lutherane

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Catastrofa retrocedărilor către maghiari care se petrece de ani de zile sub privirile nepăsătoare ale autorităţilor române, în ciuda tu­turor strigătelor disperate ale societăţii, continuă. Du­pă părerea mea, este o tendinţă dirijată ca ro­mâ­nii să fie scoşi din toate centrele mari ale Tran­silvaniei.

Se întâmplă la Cluj, unde 160 de imobile din centrul oraşului au fost retrocedate maghiarilor, în Tg. Mureș, Oradea, Arad, Timişoara, Sibiu. Aceeaşi situaţie este şi cu pădurile sau terenurile agricole transilvănene. Sunt restituiri către foştii grofi maghiari sau către instituţii, în majoritatea lor ilegale sau abuzive […].

Sunt foarte multe asemenea cazuri, unele dintre ele dramatice, aşa cum este cel al satului Nadeş. Acolo s-a cerut nici mai mult nici mai puţin decât retrocedarea întregului sat, cu cimitir, cu pământul de sub biserică şi cel de sub casele oamenilor, adică aproape 8.000 de hectare. Aceeaşi situaţie este acum în satul Idicel, pe care îl re­vendică în întregime familia Kemeny.

La Târ­năveni s-a făcut o cerere de retrocedare în numele unui mort. Omul murise din 1982 şi cineva a venit cu o procură că îl reprezintă… Alt caz este al lui Banffy, care a fost criminal de război şi a cărui avere a fost confiscată prin decizia tribuna­lului militar. Şi totuşi, fa­mi­liei sale i s-au restituit pro­prietăţi de păduri de zeci de mii de hectare.

Unele sunt primite, al­tele în proces încă. Apoi, sunt cazurile ce­lebre cu Hrebenciuc şi Paltin Sturdza şi retro­cedarea a 43.000 de hec­tare în judeţul Ba­­cău (aţi citit bine, patru zeci şi trei de mii – n.red.), sau depu­tatul Marko Attila, care se ascunde şi astăzi în Un­garia, fiind urmărit pentru retrocedări abu­zive. E de subliniat fap­tul că multe dintre aceste retro­cedări au la bază un fals […].

Printre instituțiile implicate în aceste retrocedări se află și cele trei biserici, ca­tolică, evanghelică şi lutherană… Nu avem nicio pro­ble­mă cu bunurile bisericești pioa­se, ci cu cele civile. În 1942, prin­tr-o con­ven­­­ţie între „Gru­pul Etnic Ger­man” şi bi­sericile evan­ghelică şi luthe­rană, toate bu­nu­rile ci­vile ale acestora sunt trecute în pro­prietatea „Gru­pului Etnic”, cele două bi­serici identificându-se cu el. „Grupul Etnic German” era o miş­care hitleristă, cum erau în România le­gio­narii, însă cu mem­bri mai duri chiar şi decât naziştii.

Motiv pentru care, ulterior, a şi fost desfiinţată. Du­pă 1944, toate bu­nu­rile de pe teritoriul statului român apar­ţi­nând inamicilor sta­tului român şi ai ali­a­ţilor săi se preiau de către stat în admi­nis­trare. Pentru asta, statul român a înfiin­ţat CASBI – Casa de Administrare a Bunurilor Inamice. CASBI a preluat în felul ăsta tot ce deţinea „Grupul Etnic German”, dar şi tot ce deţineau legionarii. Numai că, după revoluţia din 1989, se înfiinţează „Fo­­­rumul Democrat Ger­­man” la Sibiu şi ei se con­si­deră urmaşii „Gru­­pului Etnic Ger­man”.

Ca ur­mare, re­ven­dică tot ceea ce le-a aparţinut. Aşadar, igno­răm con­venţia de ar­mis­tiţiu din 12 septem­brie 1944, un document de drept internaţional, ignorăm şi Convenţia de la Paris din 1948, ca­re nu a fost o lege abuzivă a co­muniştilor, ci o lege dată pentru cla­rificarea situaţiei după cel de-al doilea război mondial, la nivel in­ter­naţional, şi începem să retrocedam în mod abe­rant.

Atunci, de ce nu le re­trocedăm şi le­gio­narilor ceea ce au avut? Cum­va, pe acelaşi model s-a acţionat şi în cazul „Statu­su­lui Romano Ca­to­lic”, desfiinţat în anii ’30, care nu a fost per­soană ju­ridică cu drept de proprietate asu­pra clă­dirilor din Transilvania.

Cu toate aces­tea, în 2002 se în­fiin­ţează o Asociaţie a Statusului Ro­mano-Catolic şi se auto-pro­cla­mă continua­toa­rea şi moş­te­ni­toarea vechiului Status, pe baza unei ho­tărâri ju­decă­toreşti false şi cu un procuror fie cum­părat, fie adormit. Această nouă asociaţie re­ven­dică apro­ximativ 2.000 de clădiri din Tran­silvania, prin­tre care unele de notorietate, precum Liceul Unirea din Tg. Mureş sau Liceul Piariştilor din Timişoara.

Conform codului canonic însă, Statusul Romano Catolic nu avea personalitate juridică, ci doar Sfântul Scaun şi Arhidiecezele. Deci, ei nu aveau drept de proprietate, ci doar de folosinţă. Cu toate acestea, statul român consideră noua asociaţie continuatoarea cu drept de pro­prie­tate a vechiului Status.

În acelaşi timp s-a reînfiinţat societatea „Astra” din Sibiu. „Astra” a avut foar­te multe proprietăţi, mai ales pentru că românii de peste Carpaţi au trimis ajutoare băneşti imen­se, pentru că înainte de Marea Unire, au fost re­laţii extraor­di­nare între românii de dincolo şi din­coace de Car­paţi. Dar spre deosebire de ca­zul Sta­tusului, noua societate „Astra” nu este re­cu­­noscută şi nu i se retrocedează NIMIC! Şi ace­­laşi lucru se întâmplă cu „Fundaţia Gojdu”. Deci, as­tăzi, în Transilvania, pe aceeaşi lege, pen­tru ma­ghiari şi germani se poate, dar pentru români nu se poate!

Ca să nu mai spunem că imobilele cerute de Status au fost fă­cute cu con­tri­buţia ro­mâ­nilor, după cum a des­coperit în arhive domnul istoric Lechinţan, la Cluj. Satele din jur dădeau muncitori la construcţii, brânză, carne, susţineau românii cu ce puteau… Colegiul Unirea şi Bolyai din Târgu Mureş au fost cons­truite cu mai multă contribuţie românească, şi astăzi am ajuns ca statul român să plătească aco­lo chirie 20 de mii de euro pe lună! […].

Este o nevoie urgentă de corelare a insti­tuţiilor statului; cercetate arhivele, Guvernul să stabilească ce să facă Arhivele Naţionale; să se spe­cializeze procurori pe această problemă, să fie specializate instanţe pe această problematică. Trebuie creată o nişă legislativă care să revi­zu­iască toate restituirile.

Dacă există voinţă, în­tr-un an se poate reglementa situaţia în Tran­sil­vania. Dar timpul contează mai puţin: orice ne­dreptate care poate să fie îndreptată, nu contează în cât timp, se în­dreaptă.

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Sursa: CunoasteLumea.ro – vezi articolul

Alte articole