Investitorul Gigi, viktorios cu Orban: A „plantat” două debuturi cu Tamm-tam, pe o colonie ungurească!

În turul cu Dunajska Streda, pe FCSB o aștepta o seară vânătă, cu țânțari mai mult pofticioși decât talentați. Dar, de multe ori, în fotbal, dăruirea și chiar furia, perfuzată de trăiri „discutabile” (ca să-l parafrazez pe proaspătul nostru aniversat Cornel Dinu), au succes de cauză în fața talentului și a pregătirii superioare. Din fericire pentru noi, golul frust și de-a dreptul idolatru al lui Tamm (cel refuzat de Craiova!!!) a șters umbra drapelelor „provinciale” roșu – alb – verde, la lumina nețânțărită a unor debuturi europene curajoase: Miculescu și Rusu.

Finanțatorul Gigi n-a glumit cu „Viktor Vladimirovici Orban”. A „plantat”, cu Tamm-tam, două investiții de risc: Miculescu și Rusu!

Multă lume se aștepta ca proaspăt transferații David Miculescu și Bogdan Rusu să fie titulari în meciul de miercuri seară. Au existat, însă, voci care au susținut că o asemenea strategie ar fi putut reprezenta un risc. Și totuși Dică a jucat periculos, dar nerăbdarea nu s-a dovedit febrilă, prostească. Sigur, Dică n-ar fi riscat spontan fără acordul, ba mai mult, fără oblăduirea patronului. La FCSB, cine mișcă nu mai mișcă…

Cu toate acestea, la această oră târzie, nu puțini sunt cei cărora vorbele li se topesc pe buze atunci când sunt tentați să-l ia „la mișto” pe directorul tehnic neoficial al roș – albaștrilor. Mă refer, evident, la Gigi Becali.

Pentru că ne dă mâna după un 1-0 meritat, putem continua pe faleza zâmbetului, deși, în esență, tonul este extrem de serios. Același Gigi epata, promițând că-i pregătește o surpriză neplăcută lui „Viktor Vladimirovici Orban”, sau lui „Viktor Orban Putin”. Și așa s-au petrecut evenimentele, pentru că devine firesc să horcăi fără speranță după ce te-ai îndopat cu bani de hârtie, în condițiile amuzante în care te bate acasă o echipă care, deși încă mai cântă pe alocuri precum vioara lui bomfaier, pariază, fără reținere, pe micile dar vânoasele sale atuuri.

Pentru „șepșile” altora, banii n-aduc fericirea

Probabil că alde Viktor Orban și „șepșile” lui din Slovacia și din alte locuri au învățat că nu banii aduc fericirea, ci persistența lor. Ceea ce nu înțeleg, însă, unii băieți cu rictus superior este că o colonie (în sensul de teritoriu, nu, Doamne ferește, de cel de parfum…) nu poate supraviețui, din punct de vedere istoric și moral, decât atât timp cât nu se izbește de tam-tamurile (pardon, în cazul nostru de Tamm – tam-ul) unor bătăi de inimă. Pentru că, iată, în speța noastră, acestea au fost armele „FCSăBiuței”

Miculescu și Rusu au jucat bine. N-au marcat, n-au epatat, dar au alergat ca niște iepe roaibe și n-au făcut-o deloc haotic, în condițiile debutului european. S-au luptat, chiar dacă Miculescu n-a ținut pasul la fel de coerent și în repriza secundă. Dar, investiția lui Gigi s-a dovedit „sustenabilă”, cum se zice pe la noi, la islaz…

Rusu, la 32 de ani, versus Balboa xeroxat și ungurul de după colț

După cum știe tot „boborul”, de la Apaca la Arad, DAC Dunajska Streda este una dintre echipele susținute de guvernul de la Budapesta. De altfel, potrivit FANATIK, patronul clubului slovac s-a întâlnit recent, la Tușnad, cu premierul ungur Viktor Orban și cu patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi. O fi bolborosit cetățeanu’ Oszkar Vilagi rugăciuni, o fi dat acatiste la stăpânire și s-o fi dres cu o spionită murată în „șepși” de Sfântu Gheorghe, dar nici Sfântul Duh nu l-a scăpat de înfrângere.

Ulciorul merge des la apă, însă „update-ul” struțocămilei, într-o epocă în care fotbalul se mai joacă și de foame, lasă de dorit. La FCSB  – și mi-ar plăcea să remarc fenomenul și la alte echipe cu pretenții europene – se simte foamea de a-și respecta, din nou, propria condiție, după ani buni în care deveniserăm, precum niște metereze, invalizii de război ai fotbalului european.

Rusu, la 32 de ani, pare să se apropie mai mult de poziția la care râvnește, decât la 20. E de „vină” și saltul la FCSB, dar și felul în care înveți să gestionezi presiunea, crescendo.

Tot FANATIK sublinia faptul că, pentru echipa lui Nicolae Dică, meciul urma să fie similar unei excursii în iad, având în vedere inclusiv declarațiile lui Gigi Becali, despre care v-am povestit că se lăuda că-l va „spulbera pe Viktor Vladimirovici Orban”, pe un stadion unde se scandează frecvent „Ria, Ria, Ungaria!”.

O suferi au ba latifundiarul de invidie, vorba maestrului Constantin Dulcan, l-o fi nădușit și naționalismul, ca la băile de abur din mahalale, dar un lucru e cert și fără perdea. (Cam) toată suflarea cu buletin de România a ținut pumnii încleștați, ca echipa lui Dică să plece măcar nebătută din Ungaro-Slovacia. Și iată că „am” câștigat. Ce ne spune asta?…

Din păcate, românii au devenit un fel de Rocky Balboa, trași la xerox. Trebuie să-i enervezi ca să „pună osul” ori să-i motivezi cu șablonul de „tot unitar”. Degeaba le arăți milioanele care îi așteaptă în Champions League (O, Tempora!), dacă ei nu văd ungurul de după colț sau, mai nou, rusul pândind la hambar.

Dar pentru că EI, românii, au bun simț în îndurarea lor de a îndura până în clipa în care li se acrește, devin „NOI, românii”, chiar și cu Tamm-tam… estonian, atunci când li se „plantează” încredere și când riscul nu mai este unul personal (al debutantului, spre exemplu), ci unul generalizat, de la patron la cea din urmă rezervă.

Un succes cu o echipă costelivă poate însemna salvarea blazonului

Am citit că Zsolt Kalmar, „Messi” de la Dunajska Streda, a revenit de curând după o accidentare gravă la genunchi, care l-a ținut departe de gazon mai bine de un an. Desigur, fiecare curte de bloc din România are Messi-ul ei, Ronaldo-ul și multe alte jucărioare vii, dar ca să visezi la un zeu, mulgând sfoara unui zmeu de hârtie creponată, e lucru mare. Așa o fi și pe la alții, semn că, până la urmă, „Messi” n-a jucat. A jucat Krstovic, dar, oricât l-au ridicat în slăvi comentatorii, l-au calmat fundașii noștri.

Amănuntul este important, pentru că, pe terenul de fotbal, scumpele noastre majestăți regale, care vând tricouri și reclame, încep să aibă rivali pe cinste în grupurile care știu să se organizeze și să simtă precum un întreg. Așa cum s-au petrecut ostilitățile, acum…

Nu e important scorul, ci simbolistica…

Și pe Florinel Coman l-a „calmat” cineva, la pauză, iar povestea schimbării lui naște o mulțime de întrebări. Probabil, a fost vorba despre o accidentare sau, cine știe, tot investitorul o fi decis să-și retragă „marfa” de la bursă, dar, atât timp cât rezultatul a fost echitabil, atât din punctul de vedere al situației din teren, cât și al bunului simț, să-i dăm patronului ce-i al patronului, și lui Dică ce i se cuvine.

Una peste alta, Streda este, incomparabil, o echipă costelivă. Important este simbolismul victoriei. Pardon, al „viktoriei”. Cei doi debutanți în Europa, tensiunea fotbalistică și contextul socio–politic, cu rădăcini istorice, toți acești factori au urcat pe un contraatac riscant, dar câștigător. A avea performanță înseamnă a avea destin istoric. Și nu ne-a învățat Orban, ci recursul nostru la trezire, cu sau fără „Tamm – tam”. Sau cel puțin așa îmi place să sper.


Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole