Interlopi reținuți după ce au intrat peste un tânăr pentru a-l obliga să achite o datorie

Patru bărbați cu vârste între 24 de ani și 31 de ani, din Deva, Lupeni și Simeria, au fost reținuți de polițiști, după ce au intrat fără drept în locuința unui tânăr de 35 de ani, din Vața de Jos și l-au amenințat cu acte de violență. Iubita tânărului a alertat autoritățile, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție.

Bărbatul de 35 de ani le-a relatat polițiștilor că interlopii pe care nu îi cunoștea au pătruns în curtea locuinței sale, l-au amenințat şi i-au cerut ca, în termen de două săptămâni, să îi plătească  unui bărbat din comuna Vața de Jos 20.000 de lei, reprezentând despăgubiri civile. El le-a comunicat că a plătit deja 10.000 de lei și le-a cerut să plece, fapt care s-a și întâmplat. „În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de amenințare, violare de domiciliu, şantaj şi distrugere (din cercetări stabilindu-se că ulterior, pe timp de noapte, autoturismele părţii vătămate, parcate în curtea locuinţei, au fost avariate) iar în urma investigaţiilor şi a percheziţiilor efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit identitatea suspecților”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara.

Bărbații au fost reținuți și urmează a fi prezentaţi magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, în vederea luării unor măsuri preventive.

Sursa: ZHD.ro – vezi articolul

Alte articole