Indicatoare funcționale de afișare a vitezei în Sângeorgiu de Mureș

Indicatoarele de afișare a vitezei amplasate în urmă cu câteva zile în comuna Sângeorgiu de Mureș sunt funcționale începând de miercuri, 25 ianuarie 2023.

”Am realizat un nou pas pentru a reduce viteza și astfel, a preveni accidente grave pe DN 15, porțiunea din Sângeorgiu de Mureș! În urma cu câteva ore au fost puse în funcțiune cele trei indicatoare de afișare a vitezei pe DN15, care vor avea ca efect reducerea vitezei de circulație pe DN 15 pentru vitezomani, în special în zonele predispuse la accidente rutiere. Astfel, cu consultarea Poliției Rutiere Mureș, aceste panouri digitale de afișare a vitezei autovehiculelor, cu camerele video aferente, au fost montate: pe porțiunea de drum, care se află între intrarea în localitate dinspre Târgu-Mureș și intersecția cu strada Fântânii, unde se circulă cu viteză, pe porțiunea de drum spre Târgu-Mureș aflată în apropierea intersecției DN 15 cu strada Constructorilor – în fața sediului Poliției, la coborârea din centrul comunei spre direcția Reghin, între strada Unirii și strada Căminului”, a informat ing. Sófalvi Szabolcs, primarul comunei Sângeorgiu de Mureș.

Potrivit acestuia, finanțarea panourilor digitale s-a realizat de către Primăria Comunei Sângeorgiu de Mureș, iar existența acestora ”are un scop preventiv pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.”

”Din experiența de până acum de pe drumurile publice, aceste indicatoare de afișare a vitezei au avut un impact considerabil în rândul conducătorilor auto, și pe acele porțiuni de drum s-a redus viteza de deplasare. Din acest motiv pe tot mai multe drumuri se amplasează astfel de indicatoare. Din păcate legislația actuală din România nu permite încă montarea de radare fixe în urma cărora pot fi aplicate amenzi. Până ce legislația va permite acest lucru sperăm că, și aceste indicatoare vor avea efect și sperăm totodată ca și mașinile Poliției să vină cât mai des sa măsoare viteza autovehiculelor, și să aplice sancțiuni! Ne bucurăm că după ani buni de insistență am obținut avizul și pentru astfel de indicatoare. Mulțumim pentru colaborare firmei Elproco Tâegu Mureș – administrator domnul Koncz Szabolcs și colegilor de la Poliția Locală condusă de domnul colonel în rezervă Deaconescu Ciprian!”, a conchis primarul comunei Sângeorgiu de Mureș.

(Redacția)

Post-ul Indicatoare funcționale de afișare a vitezei în Sângeorgiu de Mureș apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole