Incendiu la un depozit de furaje din Vaslui. Intervenţia pompierilor a durat aproape cinci ore

Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de marţi spre miercuri, la un depozit de furaje din comuna Bogdăniţa, intervenţia pompierilor fiind una dificilă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

„Detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă, pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje din localitatea Tunseşti, comuna Bogdăniţa. Echipajele de intervenţie au ajuns foarte greu în zona afectată, din cauza drumului foarte dificil. Pentru a putea interveni, pompierii militari au făcut un dispozitiv de intervenţie cu o lungime de peste 300 de metri. După aproximativ patru ore şi jumătate, incendiul a fost lichidat. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost lucrul cu foc deschis în spaţiu deschis”, au transmis reprezentanţii ISU Vaslui.

În urma incendiului nu au fost înregistrate victime şi au ars aproximativ opt tone de furaje.

Sursa: romania24.ro

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole