
Momente de panică, marți, 28 iulie, în localitatea Sânsimion, după ce un incendiu a izbucnit la o anexă gospodărească și o magazie. Focul risca să se extindă la două case de locuit aflate în imediata apropiere.


La locul intervenției au fost trimise trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea-Ciuc, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Totodată, au fost alertate serviciile voluntare pentru situații de urgență din Sânsimion, Sâncrăieni, Sântimbru și Cozmeni.
În urma incendiului, trei persoane au avut nevoie de asistență medicală.
O femeie, care prezenta intoxicație cu fum și dureri intercostale, a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Miercurea-Ciuc.
O altă femeie a suferit un atac de panică, însă a refuzat transportul la spital.
De asemenea, un bărbat a suferit arsuri la membrul superior drept. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului și, inițial, a refuzat transportul la spital. Ulterior, la solicitarea sa, a fost transportat la UPU Miercurea-Ciuc de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Băile Tușnad.
sursa foto: ISU Harghita
Sursa: Ziar Harghita.













