Încă un medic hunedorean a murit, după ce fusese infectat cu coronavirus

Doliu în Spitalul Județean de Urgență din Deva. Medicul Ileana Moca a murit în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean – Deva, în urma unei infecții cu noul coronavirus.

„Colegii din secția Medicină Internă a Spitalului Județean de Urgență Deva deplâng decesul colegei noastre dr. Moca Ileana Viorica (Sabina), răpusă prematur de nemilosul Covid-19, împotriva căruia s-a luptat alături de noi de la începutul pandemiei”, informează Spitalul Județean de Urgență din Deva.

Medicul Ileana Moca a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Timișoara în 1985, spacializarea Medicină Generală. Ulterior a obținut competență în Planificare familială și a lucrat în Spitalul Județean de Urgență Deva din 1996.

„A fost o colegă minunată, modestă și amabilă cu toată lumea. Când spitalul a fost carantinat și a fost nevoie să facem echipe de medici care să se ocupe de pacienții internați cu această cumplită boală, Sabina a răspuns prezent, punând binele pacienților înaintea binelui propriu. Am condus-o azi pe ultimul drum, dar o vom păstra mereu în memorie că o bună colegă, veselă și plină de viață.
Mergi în pace suflet blând! Dumnezeu să o odihnească!”, a fost mesajul transmis de reprezentanții Spitalului Județean de Urgență din Deva.

Sursa: ZHD.ro – vezi articolul

Alte articole