Încă o petrecere cu gust și stil de Ziua Comunei. La multi ani, Clinceni!

Clinceni, sâmbătă, 18 mai. Ore bune, curtea Casei de Cultură s-a transformat într-un adevărat tărâm al distracției, pentru localnici. Primarul Adrian Budeanu le-a pregătit cetățenilor comunei, de ziua lor, o zi de mândră sărbătoare, dedicată în exclusivitate petrecerii și relaxării în aer liber. Evenimentul, organizat de Primăria Clinceni și Consiliul Local, a fost prilejuit de ediția din acest an a Zilei Comunei și le-a adus tuturor mulțumire sufletească, bucurie deplină, chef și putere de destindere.

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print, nr. 452

Primarul Adrian Budeanu a dovedit, încă o dată, că-și dorește ca localitatea pe care o administrează să devină tot mai prosperă și mai înfloritoare, promovând cultura, arta și valorile culturale. Respectând obiceiurile și tradițiile locului, edilul și-a întâmpinat localnicii, la ziua festivă, cu tot felul de surprize, de la cele muzicale, până la cele mai dulci. Artiști valoroși, interpreți care trec toate frontierele de gust și stil, au urcat sâmbătă pe scena amenajată în curtea Casei de Cultură, au cântat și i-au încântat până și pe cei mai pretențioși invitați, ­într-un spectacol de excepție, care a început în jurul orei 17.00 și a ținut până spre miezul nopții. În tot acest timp, primarul, angajații Primăriei și consilierii locali s-au aflat în mijlocul sărbătoriților, adunând alături de ei amintiri de neșters. Spectacolul a fost prezentat de îndrăgita cântăreață de muzică pop, Julia Jianu.

#td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item1 { background: url(https://i1.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_0896.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item2 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_0976.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item3 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1055.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item4 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1075.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item5 { background: url(https://i0.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1092.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item6 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1113.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item7 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1124.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item8 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1129.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item9 { background: url(https://i0.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1148.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item10 { background: url(https://i0.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1167.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item11 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1185.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item12 { background: url(https://i1.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1218.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item13 { background: url(https://i0.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1247.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item14 { background: url(https://i0.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1306.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item15 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1344.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item16 { background: url(https://i1.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1427.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item17 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1492.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item18 { background: url(https://i1.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1500.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item19 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1560.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item20 { background: url(https://i1.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1654.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item21 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1678.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item22 { background: url(https://i0.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1688.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item23 { background: url(https://i1.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1697.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item24 { background: url(https://i0.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1724.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item25 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1735-1.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item26 { background: url(https://i2.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1747.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; } #td_uid_2_5ce513fa63272 .td-doubleSlider-2 .td-item27 { background: url(https://i0.wp.com/jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2019/05/IMG_1753.jpg?resize=80%2C60&ssl=1) 0 0 no-repeat; }

Spectacolul, un dar muzical

Petrecăreții au fredonat melodiile lor preferate și au dansat sub privirile admirative ale artiștilor, care au ținut atmosfera încinsă, ore bune. Cu mic cu mare, clincenarii s-au bucurat de un repertoriu romantic, ­s-au prins în tradiționalele hore și sârbe pe muzica folcloriștilor, iar spre seară s-au distrat de minune pe ritmuri dance. Eugenia Moise Niculae și o mică parte a grupului său Zestrea Ilfoveană, Marioara Man Gheorghe și grupul său Mlădițe Ilfovene, Steliana Sima, Taraful Nelu Radu și Daniela Radu, Mihaela Petrache, Ami, Cristina Vasiu, Alexandra Ungureanu și Bandul său sunt bijuteriile muzicale care au avut o rezonanță deosebită în inimile petrecăreților. În mod miraculos, toată lumea a pornit și într-o călătorie frumoasă și veselă, în timp și spațiu, într-un veritabil număr de pantomimă prezentat de cunoscutele actrițe Dana Porlogea și Claudia Negroiu. „Îi mulțumim domnului primar care are grijă să ne adune întotdeauna la astfel de evenimente minunate”, a spus distinsa doamnă a muzicii populare româ­nești, Eugenia Moise Niculae. Un superb foc de artificii și o gamă variată de torturi proaspete și delicioase au încheiat ziua festivă de la Clinceni.

„Bună seara, Clinceni! La mulți ani, dvs. celor care sunteți prezenți aici și celor de acasă! Încheiem seara cu un foc de artificii și cu mult tort. Următorul eveniment va avea loc pe 1 iunie, când vreau să pregătim o zi cu totul specială pentru copiii comunei noastre. O să mă ocup personal de organizarea evenimentului surpriză, prin care vom celebra copilăria, cu toate frumusețile ei. Pe 1 iunie, vreau să fim aici, în ­curtea Casei de Cultură Clinceni, peste 3.000 de oameni. La mulți ani, Clinceni! Vă mulțumesc că ați fost și astăzi alături de noi și că ne-am bucurat împreună de această zi deosebit de importantă pentru noi! Tuturor, vă urez cu dragă inimă, sănătate, împlinire și un trai bun, fericit! Sunt în slujba dvs. și vă asigur că vă voi acorda tot sprijinul de care veți avea nevoie ca să dezvoltăm comuna și să o înfrumusețăm. Vreau să fim uniți și în viitor”, a spus primarul Adrian Budeanu. Și pentru că orice am scrie tot nu ar fi de ajuns pentru a descrie frumusețea Zilei Comunei Clinceni, vă lăsăm pe dvs., dragi cititori, ca în cele ce urmează să vă delectați vizionând imaginile care ilustrează cele mai importante momente ale evenimentului. Dar, nu înainte de a ne alătura și noi, echipa Jurnalului de Ilfov, celor care au adresat un sincer și călduros la mulți ani cu sănătate și tot mai multe realizări localnicilor din această comună care reprezintă Ilfovul cu mândrie, în foarte multe domenii de activitate! La mulți ani cu bucurie, toți cei dragi să vă trăiască, ce doriți să se împlinească!

Articolul Încă o petrecere cu gust și stil de Ziua Comunei. La multi ani, Clinceni! apare prima dată în Jurnalul de Ilfov.

Sursa: JurnalulDeIlfov.ro – vezi articolul

Alte articole