În căutarea timpului pierdut (CXXIII)

Ordinul Cavalerilor de Ierusalim, de Rhodos şi de Malta este o formaţiune statală condusă de Marele Comandor, care poartă şi titlu de Principe. Ordinul acordă cetăţenie, are ambasade şi drapel, emite timbre, medalii, paşapoarte şi monedă-scudul maltez. Cu excepţia a trei persoane, ceilalţi 18.000 de cavaleri de Malta au dublă cetăţenie, una fiind cea a statului de origine. Dintre români, cetăţean al Ordinului este savantul Constantin Bălăceanu Stolnici. În relaţiile internaţionale Ordinul are prerogativele unui stat, dar recunoaşte suzeranitatea Sfântului Scaun. Ca teritoriu Ordinul deţine în Roma Palatul Magistral cu grădina aferentă în suprafaţă de un hectar şi jumătate, Vila Magistrului unde locuieşte principele şi două clădiri admistrative. Pe insula Malta ordinul are în concesiune o secţiune din fortul San Angelo şi biserica Sf. Ana din oraşul La Valetta. Ca reminiscenţă istorică suveranul Ordinului deţine formal titlul de principe al insulei greceşti Rodos. Ordinul de Malta are o flotă aeriană civilă găzduită de un aeroport italian. La fel Vaticanul are o gară şi 300 de metri de cale ferată pe teritoriul Cetăţii, la care se adaugă 1.270 de metri de cale ferată, viaductul feroviar Gelsomino lung de 144 metri şi înalt de 16 metri, un tunel şi două linii de garaj pe teritoriul Italiei. Printr-un acord din 12 septembrie 1934, amenajările feroviare papale de pe teritoriul italian trec în suveranitatea Vaticanului, dar le utilizează compania italiană de transport feroviar. Pe liniile ferate papale s-a plimbat scriitorul Henry Morton, primul ziarist care în 1922 a intrat în mormântul atunci descoperit al faraonului Tutankamon şi a imortalizat evenimentul într-un reportaj. Impresiile lui Morton despre sistemul feroviar papal apar în cartea “Călător la Roma”. De asemenea Biblioteca Vaticanului are un depozit subteran de scrieri antice cu 50 de kilometri de rafturi. Depozitul este administrat de Vatican, dar se întinde pe sub teritoriul italian. Latina, limba oficială a Vaticanului, a fost cândva limbă internaţională, dar i-au luat locul franceza, apoi engleza. Pentru a se evita orice animozităţi între popoare, s-a propus utilizarea în relaţiile internaţionale a unei limbi artificiale. Solresol, inventată de Jean-François Sudre în 1827, a fost prima limbă artificială modernă. Au urmat încă vreo 40 de graiuri artificiale: bolak inventată de Leon Bolack în 1899, occidental creată în 1922 de Edgar de Walh, glosa inventată în 1943 de  Lancelot Hogben etc. Niciuna nu s-a impus, toate au fost uitate, mai puţin limba esperanto creată de medicul polonez Ludovic Zamenhof în 1887. O variantă a limbii esperanto a propus fără succes în 1937 matematicianul elveţian René de Saussure. În 1997 scriitorul chinez Zhou Shaomou publică romanul SF “Povestea rasei albastre” a cărui acţiune se petrece pe o planetă îndepărtată, Pandora, locuită de oameni albaştri. Pandorienii sunt atacaţi de pământenii care voiau să pună mâna pe bogăţiile din lumea lor. Tema din romanul chinezului este reluată în romanul “Avatar” al americanului Eric Ryder, după care s-a turnat un film. Chinezul l-a acuzat pe american de plagiat, dar pandorienii au devenit celebri. Limba pandorienilor, numită navi, auzită în film, a fost creată de lingvistul Paul Frommer. Navi a prins la tineri. Sunt publicate manuale de limba navi şi dicţionare navi-englez. Se deschid cursuri de navi, dar moda a pierit. Filmul transmite un mesaj subliminal care îndeamnă la sinucidere, cică pentru a spăla ruşinea colonialismului. În realitate colonialismul a fost benefic iar independenţa ţărilor coloniale a adus numai rău inclusiv poparelor din fostele colonii: sărăcie, irosirea resurselor, degradarea mediului şi a culturii naţionale, terorism, războaie tribale, dictaturi. Filmul a cauzat sinuciderea unora dintre tinerii care l-au vizionat. S-a întâmplat asta în Occident, dar şi la Constanţa o fată s-a spânzurat. Unica limbă artificială care a supravieţuit este esperanto. Are două milioane de vorbitori. Sunt dicţionare, se editează reviste în esperanto, se ţin cursuri de învăţare. Se foloseşte şi pe internet. Limba esperanto a prins cel mai bine în statul Moresnet. Mica republică Moresnet apărută în 1816, avea suprafaţa de 350 de hectare şi se reducea la satul Kelmis. Aflat la graniţa Prusiei cu Ţările de Jos, Kelmisul era dorit de ambele părţi pentru mina de zinc, cea mai mare din Europa. Ca să se evite un conflict, s-a hotărât ca satul să se constituie într-o republică neutră, numită Moresnet. Zăcământul de zinc s-a epuizat în 1860, dar cazinourile, cărţile poştale, timbrele, cele trei distilerii de gin şi comerţul fără taxe vamale au adus mai departe prosperitate republicii. Principele de Monaco a fondat cazinoul din Monte Carlo, inspirat de stabilimentele din Moresnet. Ca să piară orice discordie culturală dintre cetăţenii de naţie germană, olandeză şi valonă ai Moresnetului, republica a adoptat în 1908 esperanto ca limbă oficială. Decizia a fost îmbrăţişată de locuitori. Din păcate în scurt timp, republica va fi desfiinţată. Conferinţa de pace de la Versailles din 28 iunie 1919 hotărăşte ca Moresnetul să fie alipit Belgiei. Ca urmare, la 10 ianuarie 1920, o unitate militară belgiană ocupă Moresnetul şi desfiinţează micul stat. În fostul Moresnet limba esperanto este şi acum populară. Satul Kelmis a devenit capitala mondială a esperantiştilor. Aici se ţin congrese de esperanto, se editează o revistă şi cărţi în această limbă. Fosta republică Moresnet are portal pe internet, iar indicatoarele rutiere arată şi astăzi intrarea pe teritoriul ei. Autorul Leo Witgens a dedicat Moresnetului două volume monografice. Esperanto a fost adoptată ca limbă oficială a republicii Rosa, proclamată în 1967 pe o platformă marină de 400 metri pătraţi, construită în apele internaţionale ale Adriaticii de inginerul italian Giorgio Rosi. Pe platforma Rosa funcţiona un magazin cu suvenire, un restaurant, un bar de noapte, un hotel şi un post de radio comercial de limbă italiană. Republica Rosa a emis timbre şi monedă numismatică. Statul italian a cerut lui Rosi să plătească impozit pentru afacerea sa. Acesta a refuzat pentru că insula se afla în afara apelor Italiei. Până la urmă, în 1969 armata italiană evacuează platforma şi o dinamitează. Fără succes Giorgio Rosi dă în judecată guvernul italian şi formează la Veneţia un guvern în exil al republicii Rosa. Epopea lui Rosi va deveni subiectul volumului “Republica Rosa. Vis de libertate” scris de Fabio Vacarezza.  Americanul Peter Thiel a lansat în cartea “Zona Zero”, publicată în 2011, ideea de a construi în marea liberă 40.000 de platforme, cu 250 de locuitori fiecare şi care să se constituie în comunităţi independente. Posturile pirat de radio care făceau bani din reclame, erau tentante în anii 1960. În 1964 olandezii captau emisiunile radioului pirat REM localizat pe o platformă ancorată în zona liberă a Mării Nordului. Pentru neplata impozitului armata olandeză confiscă platforma şi o aduce în portul Amsterdam, unde-i concesionată unei companii care deschide un restaurant. În anii următori militarii olandezi vor anihila posturile pirat de radio Veronica şi Nebo II, instalate pe vase ancorate în marea liberă. Forturile Maunsell au fost construite de britanici în ultimul război mondial pe Marea Nordului pentru a amplasa baterii antiaeriene. Forturile marine abandonate după război sunt ocupate de artişti plastici, scriitori, sihaştri ori de posturi pirat de radio. Acestea din urmă vor fi desfiinţate de militarii britanici. Adolescentul Robert Madison din Milwaukee, statul american Wisconsin, proclamă în 1979 independenţa unui regat fictiv pe care l-a denumit Talossa. Părea un joc, dar iată că Talossa supravieţuieşte. Portalul de internet al Talossei şi numele ei devenit marcă de comerţ, aduc bani lui Madisson. Experienţa Talossei a inspirat arhipelagul Tokelau din Pacific, protectorat neozeelandez alcătuit din trei regate indigene. Fiecare regat ocupă unul din atolii arhipelagului. Tokelau a închiriat propriul domeniu de internet Olandei şi câştigă bani. La început Talossa ocupa apartamentul lui Madison, unicul ei cetăţean. Acum are 225 de cetăţeni şi revendică terenuri care însumează 1.300 de hectare pe malul lacului Michingan, în oraşul Milwaukee, dar şi insula nelocuită Cezembre de la ţărmul Bretaniei. Cezembre este revendicată pentru că Franţa ar fi abandonat-o încă din al doilea război mondial! Talossa nu-i recunoscută de niciun stat, iar ONU i-a respins cererea de aderare. Madison a scris o carte cu istoria fabuloasă a Talossei, unde zice că talossienii sunt urmaşii tribului berber talessint din Maroc, trib de care n-a auzit nimeni. A inventat o limbă artificială, talossiana, pentru care a elaborat un dicţionar cu 28.000 de cuvinte şi o gramatică. Talossiana apare în corespondenţele de pe internet şi o folosesc unii scriitori! Marian Rotaru

Sursa: InformatorulMoldovei.ro – vezi articolul

Alte articole