Imprumutul de 14 milione de euro dorit de Hogea, respins de viceprimarul Andaluzia Luca: „Mă opun îndatorării fanteziste a orașului“

După cum semnalat zilele trecute, pentru că nu au fost în stare sau mai simplu, nu a dorit să apeleze la fonduri europene nerambursabile, (se știe, mai des controlate!) printr-un proiect inițiat de primarul Constantin Hogea Primăria vrea să împrumute bani de la bancă pentru clasicele „cârpeli “de străzi dar și pentru construcția parcării supraetajate mult promise în zona VARD plus reabilitarea clădirii Colegiului „Spiru Haret “.Ne întrebam atunci cum vor vota consilierii locali, iar raspunsul vine de la viceprimarul Andaluzia Luca: consilierii locali PSD vor vota împotrivă, să vedem daca aleșii PNL vor rămane tributari fostului lor sef PNL Constantin Hogea…

Cu siguranță va urma o ședință furtunoasă în care Hogea va tuna și fulgera pentru a obține împrumutul, argumentand iar cu „binele comunității“, bine pe care ar fi trebuit să îl fi realizat deja în ultimii 15 ani...

„Dacă n-ar fi fost pandemia, luna trecută am fi avut alegeri locale. Din punct de vedere moral, mandatele noastre, ale consilierilor locali, viceprimarilor și primarului, au luat sfârșit. Ele au fost prelungite pe motiv de forță majoră. Ar trebui să lucrăm în continuare în interesul cetățenilor, dar asta nu înseamnă că situația specială ne obligă să ne îndeplinim acum, în aceste luni, promisiuni neonorate timp de 16 ani. Și nici nu ne obligă să îndatorăm municipiul pentru 10 ani ca să realizăm programe electorale fanteziste.

viceprimarul Andaluzia Luca

Din păcate, domnul Dr. Ing. Hogea Constantin asta dorește. Domnia sa propune Consiliului Local aprobarea unui împrumut de 14 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Principala investiție ce ar trebui realizată din acești bani împrumutați ar fi o parcare supraetajată cu 320 de locuri, în zona gării, între lacul Ciuperca și Brațul Sfântu Gheorghe. Din păcate, din cauza terenului pe care ar trebui construită parcarea, investiția nu este una fezabilă, soluția tehnică propusă făcând lucrarea prea costisitoare. Ar urma să plătim pentru construirea unui loc de parcare 73.605,61 de lei, adică 15.228,22 de euro. Două locuri de parcare ar costa cât o garsonieră într-un bloc nou, ori așa ceva este inacceptabil.

A doua investiție pe care o promite domnul Dr. Ing. Hogea din acești bani împrumutați ar fi reabilitarea colegiului Dobrogean Spiru Haret. Deși această reabilitare este necesară, ea se poate realiza accesând fonduri europene, nu împrumutând bani. Datorăm elevilor și viitorilor absolvenți ai Colegiului Dobrogean Spiru Haret un oraș modern, european, dar nu și înglodat în datorii inutile.

A treia investiție vizată de domnul Dr. Ing. ar fi reabilitarea unor străzi din municipiu. Desigur, este neapărată nevoie, dar și aici punem carul înaintea boilor. Nu există un proiect unitar și, mai ales, nu se ia în considerare reabilitarea, mai întâi, a infrastructurii de canalizare și alimentare cu apă potabilă, eventual construirea infrastructurii pentru alimentarea cu gaze naturale. Altfel spus, am asfalta pentru ca apoi să spargem străzile și să tragem apă și gaze sau să schimbăm țevile.

Bani aruncați pe fereastră pentru un nou mandat, după 16 ani de nimic!

În concluzie, atât eu cât și consilierii locali ai PSD vom vota împotriva accesării acestui împrumut.

PS: Da, am votat studiul de fazabilitate privind parcarea de pe strada Dumitru Ivanov. Dar domnul Dr. Ing. înțelege greșit menirea unui studiu de fezabilitate. Noi, din acel studiu, am înțeles că investiția nu este fezabilă și ne vedem obligați să o respingem. Domnul Hogea vrea să meargă mai departe cu orice preț. Cu prețul sărăcirii municipiului, de exemplu“ a transmis viceprimarul Andaluzia Luca.

 

Sursa: ZiarulDeTulcea.ro – vezi articolul

Alte articole