Consiliul Județean, în parteneriat cu Patronatul IMM-urilor Galați, a organizat astăzi, 3 martie un amplu eveniment dedicat oportunităților de finanțare oferite prin Programul Tranziție Justă (PTJ) 2021-2027.
La întâlnire au participat peste 100 de reprezentanți ai administrației publice, ai mediului de afaceri, ai mediului universitar, precum și ai instituțiilor locale și centrale implicate în gestionarea acestui program.
Discuțiile s-au axat pe posibilități uriașe de finanțare pentru IMM-urile gălățene.
„Din totalul de aproape 376,2 milioane de euro alocate județului Galați prin fondurile europene PTJ, peste 60% sunt direcționate către dezvoltarea economiei locale.
Impactul pentru mediul de afaceri gălățean al proiectelor PTJ se va concretiza în investiții de peste 249 milioane de euro (din care granturi de 168 milioane de euro și 81 milioane de euro – partea de cofinanțare). Aceste fonduri vor susține dezvoltarea a peste 300 de companii gălățene și vor genera peste 2.000 de noi locuri de muncă.
Mulțumim directorului general din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, Andrei Chivu, președintelui IMM România, Florin Jianu, președintelui CES România, Sterică Fudulea, directorului general al ADR Sud-Est, Luminița Mihailov, precum și tuturor specialiștilor din domeniul financiar și al gestionării fondurilor europene care au contribuit la reușita acestui eveniment.
Împreună valorificăm această șansă de a transforma județul Galați într-un pol puternic de dezvoltare economică.”, a afirmat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
The post Impact uriaș al Programului Tranziție Justă – investiții în economia gălățeană de peste 249 milioane de euro! first appeared on Ziar independent din Galați.













