„IE cu IstorIE”, ediția a II-a, în Parcul Central din Toplița

Vineri, 24 iunie,  în Parcul Central din Toplița, va avea loc cea de-a doua ediție a evenimentului „IE cu IstorIE”,  ce promovează cămașa din pânză cu broderii impresionante, care amintește de lada cu zestre a bunicii.
”În acest an cu inima deschisă și cu bucurie am invitat la eveniment comunități din județul Harghita și Mureș. Îmi doresc să ne bucurăm de o prezență numeroasă și să ne încântăm sufletul și privirea cu ii de cea mai bună calitate.
Încă de la început vreau să îi mulțumesc doamnei Andra Borș pentru inițiativa, implicarea și dăruirea de care a dat dovadă la prima ediție și pentru toate demersurile pe care le-a realizat până în prezent pentru ediția din acest an. Sunt sigur că implicarea dânsei va garanta reușita evenimentului și în acest an.”, a transmis primarul municipiului Toplița, Dumitru Olariu.
****
Reper identitar, ia este sărbătorită, începând cu anul 2013, în noaptea „cerurilor deschise”, de Sânziene. Ziua Universală a Iei celebrează piesa principală a costumului popular românesc, dar și ideea de feminitate, întrucât termenul „ie” este atribuit exclusiv cămășii populare femeiești. Redescoperită permanent, reinvestită cu semnificații, ia a stârnit întotdeauna fascinație. Nu întâmplător, Henri Matisse a reprodus ia în cunoscuta pictură „La blouse roumaine”, iar Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion au surprins frumusețea și varietatea cămășii populare feminine în tablourile lor.
Ziua Universală a Iei a debutat la iniţiativa comunităţii online „La Blouse Roumaine”, care a dorit ca bluza tradiţională românească împreună cu tradiţia noastră moştenită din timpuri imemoriale, să devină un adevărat brand de ţară, recunoscut în întreaga lume.

Sursa: Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole