Idei năstrușnice de candidat la Primăria Moreni

Campanie electorală înverşunată la Moreni. Actualul primar, Constantin Dinu, reprezentant al PSD, are de înfruntat în această competiţie o droaie de tineri entuziaşti care confundă totuşi bătălia electorală cu confruntările pe arenele sportive.

Sunt aşa de încântaţi de propria lor valoare, de ceea ce fac, de faptul că au apărut pe un afiş alături de un slogan scris cu litere de-o şchioapă, încât nici nu mai sunt atenţi la ceea ce spun în spaţiul public, amestecând administraţia, treburile obştei, cu munca de plăcere în propria grădină cu flori sau cu antrenamentul la sală.

Despre actualul edil Constantin Dinu, poţi spune orice, doar trăim în democraţie, dar că nu ştie administraţie, cum trebuie condus şi diriguit un municipiu, care sunt resorturile care trebuie ţinute în permanenţă în funcţiune, nu este cazul. Şi mai este ceva, primarul Dinu are decenţă şi ştie să facă campanie electorală politicos, fără să-şi lovească sub centură competitorii. Nici măcar pe reţelele de socializare, unde este foarte uşor să-ți arăţi muşchii, să-ţi dai în petic, nu prea se înfige actualul primar. Îi lasă pe alţii să se desfăşoare, chiar dacă, nu de puţine ori, se fac de râs prin enunţuri, sintagme şi cunoştinţe, prin ideile năstruşnice pe care le avansează.

Constantin Dinu vede, râde, le mai dă un sfat şi, de cele mai multe ori, tace. Nu poţi să te pui cu viforul tinereţii care consideră că se poate orice, uitând că în ţara asta mai exisă legi, obligaţii, norme.

Un tânăr candidat, nu îi dăm numele şi nici partidul pe care îl reprezintă, se înfoaie şi lansează tot soiul de soluţii, de formule de lucru năstruşnice, dacă va ajunge primar. Parcă sunt desprinse din cărţile cu glume bune sau, cum zicea un confrate, din schiţele lui Caragiale.

Să râzi, să plângi, să le faci pe amândouă! Oricum te cruceşti când citeşti! Spune candidul candidat că el va construi o rampă de gunoi publică care poate fi folosită gratuit de cetăţenii care aruncă moloz şi că are de gând să crească valoarea amenzilor, ba chiar să le transforme rapid în ore de lucru în folosul comunităţii! Zice că umblă la legislaţie! Mă laşi! De unde le-o fi scos? Bănuiesc că pe la partidul care îl susţine nu i s-a spus să iasă în faţă cu asemenea modele de incapacitate administrativă. Le urmărim în continuare evoluţia. Mai avem trei săptămâni de festival!

Sursa: Incomod-Media.ro – vezi articolul

Alte articole