Hoț din locuințe, reținut de polițiștii gălățeni!

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Galați au reținut, ieri 3 februarie, un bărbat de 37 de ani, cercetat pentru furt din locuințe.

Ancheta a arătat că gălățeanul ar fi pătruns, prin forțarea și escaladarea ferestrelor, în trei apartamente situate la parterul unor blocuri din municipiu, în nopțile de 14-15, 22-23 și 24-25 ianuarie, de unde ar fi sustras bunuri și diverse sume de bani.

Prejudiciul, estimat la aproximativ 4.200 de lei, nu a fost recuperat.

Astăzi, 4 februarie, bărbatul a fost  prezentat Judecătoriei Galați, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

 

The post Hoț din locuințe, reținut de polițiștii gălățeni! first appeared on Ziar independent din Galați.

Sursa: ExpressDeDunare.ro – vezi articolul

Alte articole