Guvernul lovește în comerțul cu tutun, alcool dar și în cei care lucrează cu ora…

De la 1 august urmează majorarea accizelor la tutun şi băuturi alcoolice, creşterea impozitelor pe veniturile din jocuri de noroc şi raportarea la salariul minim a contribuţiilor sociale pentru contractele part-time…

Ordonanţa 16/3022 pentru modificarea Codului Fiscal, lovește pe cei care au contracte part-time. Începând cu veniturile salariale aferente lunii august 2022, contribuţia de asigurări sociale şi cea de sănătate, datorate de către persoanele fizice angajate în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, nu poate fi sub nivelul celor aplicate la salariul de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna datorată – arată textul de act normativ…

Excepție fac elevii, studenţii cu vârsta pâna la 26 de ani, persoanele cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi, pensionari pentru limita de vârstă în sistemul public de pensii, persoanele care realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul de baza minim brut pe ţară.

Privind veniturile din jocuri de noroc, cotele de impozit vor fi modificate astfel: 3% până la 10.000 lei inclusiv; 300 lei + 20% pentru ceea ce depăşeşte suma de 10.000 lei; 11.650 lei + 40% pentru ceea ce depăşeşte suma de 66.750 lei. Impozitul datorat se va determina la fiecare plată. La ţigări, acciza totală se majorează 594,97 lei/1.000 ţigarete, de la 563,97 lei/1000 ţigarete. De la 1 august se stabilește pragul de  10.000 lei  pentru acordarea facilităţilor fiscale în industria alimentară şi în domeniul construcţiilor.

Post-ul Guvernul lovește în comerțul cu tutun, alcool dar și în cei care lucrează cu ora… apare prima dată în Atitudinea din Calarasi.

Sursa: AtitudineaDinCalarasi.ro – vezi articolul

Alte articole