Grevă generală în Sănătate: Spitalele intră în regim de avarie. Semnal de alarmă de la Ambulanța Giurgiu: „Avem ture în care nu există niciun medic pe tot județul!”

 

Începând de astăzi, 28 iulie, sistemul sanitar din România a intrat în grevă generală, după ce Federația Sanitas a decis să mențină calendarul protestelor, în ciuda discuțiilor purtate luni la Palatul Cotroceni. Peste 500 de spitale din întreaga țară vor funcționa doar pentru urgențe și cazurile medicale grave, în timp ce sindicaliștii avertizează că proiectul noii Legi a salarizării riscă să reducă veniturile angajaților din sănătate și asistență socială.

Reprezentanții Sanitas susțin că revendicările lor au fost recunoscute ca fiind justificate de Administrația Prezidențială, însă soluțiile depind de deciziile care vor fi luate în Parlament. Totodată, Federația va continua dialogul tehnic cu Ministerul Sănătății pentru problemele care pot fi rezolvate în perioada de interimat.

Sindicaliștii acuză, în același timp, că asupra angajaților care participă la proteste s-au exercitat presiuni și tentative de intimidare, afirmând că în unele unități sanitare au fost solicitate liste cu salariații care participă la grevă, în vederea suspendării contractelor individuale de muncă.

Președintele Sanitas, Iulian Pope, a transmis un mesaj ferm colegilor din întreaga țară:

„Ceea ce cerem noi politicului nu sunt privilegii. Cerem responsabilitate față de oamenii care muncesc și față de pacienți. Sănătatea nu se conduce împotriva oamenilor care o țin în picioare.”

Ambulanța Giurgiu: „Realitatea din teren este cu totul alta decât cea prezentată în spațiul public”

La Giurgiu, liderul Sindicatului Ambulanța Giurgiu și vicepreședintele UNSAMSA, Ioana Bădana, spune că imaginea creată în spațiul public despre salariile din sistem este departe de realitate și că personalul din serviciile de ambulanță lucrează de ani de zile în condiții extrem de dificile.

Deși am văzut că suntem blamați pentru că solicităm drepturi salariale, se pare că realitatea de la «firul ierbii» nu se cunoaște! Salariile personalului medical, auxiliar și personalului TESA din cadrul SAJ-urilor nu sunt atât de mari cum se prezintă în media sau pe rețelele de socializare. Se lucrează de ani buni, în același efectiv, pe remunerații derizorii. Un casier de la un supermarket ridică un salariu dublu decât un asistent de ambulanță. Medicii sunt plătiți la gărzi cu 500 lei impozabili în cursul săptămânii și 700 de lei sâmbăta și duminica”, afirmă Ioana Bădana.

Liderul sindical atrage atenția că, spre deosebire de alte structuri medicale, echipajele Serviciului de Ambulanță Județean Giurgiu intervin aproape permanent fără medic, ceea ce transferă o responsabilitate uriașă asupra asistenților medicali și ambulanțierilor.

Noi, cei din Ambulanță, nu avem medici, asta înseamnă o răspundere suplimentară. Nu avem linie de gardă, iar 95% din solicitări sunt efectuate de echipaje doar cu asistent și ambulanțier. Avem un deficit mare de personal și un număr mare de pacienți, cu multe cerințe”, explică Ioana Bădana.

„Sunt ture în care nu există niciun medic pe tot județul”

Datele prezentate de sindicat conturează o situație îngrijorătoare. La nivelul Serviciului de Ambulanță Județean Giurgiu activează în prezent doar trei medici cu normă întreagă, doi medici cu jumătate de normă și un medic care lucrează pe contract de gărzi.

Consecința este dramatică.

„Avem ture în care nu există medic pe tot județul”, avertizează vicepreședintele UNSAMSA.

În aceste condiții, peste 95% dintre intervențiile de urgență sunt gestionate exclusiv de echipaje alcătuite din asistent medical și ambulanțier, care trebuie să ia decizii vitale în cele mai dificile situații.

UPU Giurgiu, sufocată de numărul mare de pacienți

Problemele nu se opresc la serviciul de ambulanță. Potrivit Ioanei Bădana, și Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Giurgiu funcționează sub o presiune permanentă.

Colegii de la UPU Giurgiu evaluează, în medie, între 270 și 300 de pacienți în 24 de ore, de multe ori cu un singur medic, gestionând împreună cu întreaga echipă medicală majoritatea cazurilor de pacienți cronici, neexistând un traseu corect al pacientului între medicul de familie și ambulatoriul de specialitate, ceea ce generează timpi morți în defavoarea pacienților”, a declarat liderul sindical.

Personal îmbătrânit și boli profesionale nerecunoscute

O altă problemă semnalată de sindicaliști este îmbătrânirea personalului și lipsa măsurilor care să țină cont de efortul fizic și psihic al celor care lucrează în serviciile de urgență.

Ei nu înțeleg că noi înaintăm în vârstă. La peste 45 de ani randamentul la ore suplimentare nu mai este același ca la 20 de ani. Apar și bolile profesionale, pe care nu au vrut să ni le recunoască”, spune Ioana Bădana.

În timp ce negocierile dintre sindicate și autorități continuă, spitalele și serviciile de ambulanță rămân în prima linie, asigurând doar urgențele și cazurile complexe. Greva generală este anunțată pe termen nelimitat, iar miza depășește revendicările salariale: sindicaliștii susțin că fără investiții în personal și fără o salarizare echitabilă, sistemul sanitar riscă să piardă tot mai mulți profesioniști, în detrimentul pacienților din întreaga țară.

 

(Florian Tincu)

Articolul Grevă generală în Sănătate: Spitalele intră în regim de avarie. Semnal de alarmă de la Ambulanța Giurgiu: „Avem ture în care nu există niciun medic pe tot județul!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Sursa: JurnalGiurgiuvean.ro – vezi articolul

Alte articole