Grav accident pe DN 72, în zona Parcului Industrial Ploieşti

Un grav accident de circulaţie s-a produs, cu puţin timp în urmă, pe DN 72 Ploieşti-Târgovişte, în zona Bauelemente de la ieşirea din municipiul Ploieşti. Se pare că un autoturism care a ieşit din incinta parcului industrial nu a acordat prioritate de trecere pentru un autovehicul care se deplasa pe DN 72, spre Târgovişte.

Impactul a fost unul puternic. O persoană a rămas încarcerată. Pentru scoaterea sa dintre fiarele contorsionate au intervenit pompierii de la Detaşamentul din Ploieşti. Victima, inconştientă, prezentând un traumatism cranio-cerebral grav, a fost transportată la spital. Traficul către Târgovişte este restricţionat.

Sursa: Incomod-Media.ro – vezi articolul

Alte articole