Gratiela Gavrilescu ii cere DEMISIA primarului Adrian Dobre: „Un plangacios care nu face nimic pentru ploiesteni!”

Viceprim-ministrul şi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, cea care ocupă şi funcţia de preşedinte ALDE Prahova, a reacţionat dur în ceea ce priveşte unul dintre cele mai fierbinţi subiecte din Ploieşti şi anume anunţul Veoliei Energie privind faptul că nu va mai putea să livreze agent termic începând cu data de 1 mai.
 

Drept urmare, liderul liberalilor şi democraţilor europeni i-a solicitat vineri primarului Adrian Dobre să demisioneze. Graţiela Gavrilescu  îl consider singurul vinovat pentru situaţia critică în care a ajuns Ploieştiul, de a lăsă oamenii fără apă caldă şi căldură.

”Am aflat cu stupefacţie că operatorul de termie care este în contract cu municipalitatea anunţă ploieştenii nu numai că îşi închide porţile şi nu mai furnizează apă caldă şi căldură de la 1 mai,  dar Primăria Ploieşti trebuie să plătească şi în avans nu ştiu ce bani.  Management defectuos este puţin spus…cred că o să ajungem  unici în Europa…dacă îmi aduc aminte, când eram viceprimar ne lăudam că avem cel mai mic tarif de referinţă. Am ajuns să suspendăm activitatea şi să nu mai aibă ploieşteanul cu ce să se încălzească şi cu ce apă să se spele.  Domnul primar cunoştea faptul că acest contract se va finaliza anul acesta. Dacă voia să schimbe operatorul trebuia să ştie să facă o achiziţie publică, dacă voia să facă o prelungire de contract, trebuia să ştie că există o comisie de negociere.(…)  Cred că nu este normal ca un primar să fie PLÂNGĂCIOS şi să nu facă nimic pentru ploieştean. Îi cer primarului să-şi dea singur demisia!”, a declarat ministrul Graţiela Gavrilescu.

Vezi declaraţia integrală în materialul video de mai jos:

 

sursa: www.deprahova.ro 

 

Sursa: ph-online.ro – vezi articolul

Alte articole