Giedrius Arlauskis a fost inclus în echipa sezonului din Europa League! Manchester United domină clasamentul

Giedrius Arlauskis, portarul lui CFR Cluj, a fost inclus în echipa sezonului din Europa League, competiție care s-a amânat din cauza epidemiei de coronavirus.

Giedrius Arlauskis a fost inclus în echipa sezonului din Europa League

Giedrius Arlauskis a impresionat în actualul sezon din Europa League, după meciurile foarte bune pe care le-a făcut în poarta lui CFR Cluj, Lituanianul a fost inclus în echipa sezonului din Europa League alături de fotbaliști de la Manchester United, AS Roma sau Arsenal.

Portarul lituanian este unul dintre cei mai buni fotbaliști și din Casa Pariurilor Liga 1, paradele lui fiind cu adevărat salvatoare pentru formația lui Dan Petrescu.

Echipa sezonului din Europa League:

  • Arlauskis (CFR Cluj) – Widmer (Basel), Maguire (Manchester United), Trauner (LASK Linz), Saka (Arsenal) – Zaniolo (AS Roma), Fred (Manchester United), Fernandes (Manchester United), Granero (Espanyol) – Morelos (Rangers), Sadiq (Partizan Belgrad)

Dan Petrescu i-a căutat un înlocuitor

Dan Petrescu i-a căutat un înlocuitor lui Giedrius Arlauskis și l-a adus în perioada de transferuri din iarnă pe polonezul Grzegorz Sandomierski, un portar cu trei selecții în naționala Poloniei.

Grzegorz Sandomierski este un portar care a trecut de-a lungul anilor pe la mai multe formații, printre care și: Genk, Blackburn și Dinamo Zagreb, iar în prezent evoluează pentru Jagellonia, formație din prima ligă poloneză.

Dan Petrescu a vorbit despre o posibilă concurență pe care vrea să i-o creeze lui Giedrius Arlauskis și a mărturisit că este în căutarea unui nou portar: „E clar că Arlauskis e numărul 1, sigur căutăm un portar acum, pentru că trebuie să aibă Arlauskis concurenţă”.

„Suntem în căutări dar cei doi copii pe care îi avem cu noi sunt băieţi de viitor şi trebuie ţinuţi lângă echipă”, a mai spus tehnicianul campioanei României.

  • 32 de ani a împlinit Giedrius Arlauskis pe 1 decembrie
  • 2.000.000 de euro este cota de piață a lui Giedrius Arlauskis, conform transfermarkt.com
  • 23 de prezențe în naționala Lituaniei are Giedrius Arlauskis

Articol preluat de pe Fanatik.ro.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole