Gala Presei Mureșene 2021. Virusul presei

Jurnalismul e o lume cu multă adrenalină!

Iar, ca jurnalist de televiziune, ai imaginile “grăitoare” care pot satisface nevoia de a transmite clar, concis și credibil. Ai cadre de film, pe care poți transpune imagini, cuvinte, sentimente, emoții și dorințe.

Pe lângă faptul că îți este dat să cunoști mulți oameni și să fii pus în situații diverse, provocatoare, meseria de jurnalist îți aduce satisfacții nelimitate.

Faci cu pasiune cee ce faci și încerci să redai informația cât mai clar, mai ales în această perioadă când avem de-a face cu o concurență neloială în ceea ce privește accesul la informație.

Este foarte greu să aleg o temă anume, pentru că în 22 de ani de televiziune s-au adunat subiecte, știri, reportaje care sunt aproape de sufletul meu. Când îți faci meseria din pasiune, le știi pe fiecare și este greu să alegi un subiect anume. Fiind corespondent, ești mai mult jurnalistul care trebuie să acopere toate evenimentele. Să fii la fața locului atunci când se întâmplă situații grave: explozii, crime, accidente, descinderi, percheziții și multe altele.

Ca jurnalist, întotdeauna trebuie să aduni informațiile de pe teren, să le înțelegi, să le traduci și să le transmiți publicului larg.

Cu toate că sunt tragedii care marchează comunități întregi, fiecare material realizat are un mesaj. Chiar și un accident de mașină banal atrage atenția asupra lipsei infrastructurii drumurilor din România, dar ne vorbește și despre lipsurile cu care se confruntă țara atunci când vine vorba despre civilizație în trafic.

Sau crimele, care sunt un semnal de alarmă, mai ales acum când în România statisticile nu arată foarte bine. Suntem o țară cu o rată mare a criminalității generată, în primul rând, de lipsa legislației. Din acest motiv sunt la mare căutare aceste subiecte.

Ca jurnalist corespondent acoperi toate domeniile, așa ajungi să realizezi reportaje medicale, de mediu, de asistență socială, reportaje turistice, dar și știri culturale, povești despre oameni, locuri și evenimente.

Repet, este foarte greu să aleg un subiect despre care să vorbesc, pentru că am adunat foarte multe:

Dar dacă ar fi ceva ce a schimbat total lucrurile în domeniu a fost anul pandemiei. Când totul s-a schimbat și când am ajuns în prima linie, am văzut și am și filmat primele izolete cu care cei infectați cu virusul Sars-COV-2 au fost transportați la spitale. Atunci când toată lumea stătea acasă, “reinventam” presa în televizune. Știrile trebuiau făcute și noi încercam să relatam și să aflăm cât mai mult despre pandemie. Am filmat în spitale, echipați din cap până în picioare, am stat de vorba cu specialiști, am pus întrebări despre ceea ce era nou pentru noi toți.

Am încercat să aflăm povești de viață, să aflăm cum supraviețuiesc oamenii “închiși” în case.

A fost o perioadă care a marcat viața fiecărui om, iar pentru jurnalist a fost o adevărată provocare: a fost nevoie de creativitate și de găsirea unor soluții pentru a primi și a transmite informații.

A fost perioada când trebuia să îți înfrunți teama, pentru ca cei care stăteau acasă să fie informați.

Îmi amintesc cum în martie am primit informația că în județul Mureș este o persoană care are simptomele provocate de coronavirus. Fără să stau pe gânduri, am urcat în mașină și am încercat să aflu locul în care va merge ambulanța pregătită special cu izoletă și personal. Am ajuns înaintea echipei de intervenție și am încercat să aflu cât mai multe detalii, fără să mă gândesc că nu am echipament de protecție (atunci ne-am pus doar câte o mască), am stat de vorbă cu vecinii și am așteptat să vină și echipajul care mi-a părut desprins dintr-o scenă de film SF atunci când a ajuns. Am realizat reportajul, după care am stat toată noaptea cu gândul la timpurile care vor urma și cum voi putea în continuare să îmi practic meseria. A fost un an cu multe schimbări: de exemplu, de Paște, la televizor nu s-au mai dat la știri cum lumea merge la biserica, dar am filmat în noaptea de Înviere preoți care țineau slujba în fața bisericii, biserica pustie, la fel și străzile, însă predicile și rugăciunile erau ascultate în liniște de la geamuri, de pe balcoane, cu câte o lumânare aprinsă în mână. Nu s-au dat mesaje de Paște, dar au fost cadre medicale de la secțiile ATI, care, deși lucrau în condiții grele, au avut un gând bun și pentru cei de acasă.

Un alt eveniment deosebit a fost cel de dinaintea alegerilor locale din 2008, când am fost trimisă la Budapesta. Atunci Știrile ProTv a avut un proiect în care au fost prezentate exemplele capitalelor țărilor postcomuniste din Europa, cum s-au dezvoltat acestea față de București și România în general.

A fost o surpriză pentru mine, când seara am aflat că un coleg care se ocupă de subiectele din Budapesta nu mai poate pleca, m-au sunat șefii și m-au întrebat dacă pot accepta. Am zis “Da” fără să mă gândesc, deși nu aveam niciun contact, m-am documentat din mers. Dimineață a venit cameramanul din București la Târgu Mureș, am urcat în mașină și am plecat spre capitala Ungariei. A fost o săptămână contracronometru, dar cu final pozitiv, cu trei reportaje realizate, despre cum au reușit primăriile din Budapesta să facă pași uriași în dezvoltarea infrastructurii, în asistență socială, mediu și turism. Au fost materiale realizate cu multe informații adunate de la autorități, de la organizații și de la locuitorii din Budapesta.

Practic a fost prezentarea “rețetelor” de succes ale capitalelor postcomuniste puse în balanță cu dezvoltarea capitalei României. După o săptămână de filmări în Budapesta au mai urmat câteva zile de muncă în redacția de la București, când trebuiau scrise și montate reportajele, care aveau să fie un model de schimbare al mentalității, dar și modele de cum se poate și cum trebuie să arate o capitală de țară din Europa.

Sau ultimul proiect la care am colaborat a fost pentru ancheta despre cerșetorie, lăcomie și sărăcie, anchetă despre una dintre cele mai mari rețele de trafic de persoane din Europa ultimilor ani. Cazul Țăndărei, prezentat de colegul meu Cosmin Savu, la “România, te iubesc”. Orașul din Ialomița care a devenit sinonim cu cerșetoria în Europa. Bande întregi de pomanagii au invadat orașele mari ale continentului.

Sarcina mea a fost să stau de vorba cu clanurile din Țăndărei, al căror dosar în care au fost acuzați pentru trafic de persoane a fost deschis din nou, la zece ani de la clasare. Cei implicați au ajuns în față judecătorilor Curții de Apel din Târgu Mureș. Era dimineață, m-am dus la Curtea de Apel, m-am așezat în fața clădirii cu camera de filmat în mână, iar când membrii clanului au ieșit din sala de judecată, i-am oprit pentru interviu. După câteva minute de discuții, au acceptat să fie filmați și să dea interviu despre subiectul care a zguduit o întreagă Europă.   

Au fost și sunt multe tragedii, la care trebuie să faci față, ca om. Nu am ratat niciun elicopter sau MIG picat. (MIG-ul din Cristești, elicopterele SMURD, ultimul care a căzut era chiar în ajun de Crăciun, când am așteptat cu sufletul la gură echipajul care s-a salvat din epavă și urma să ajungă la baraca SMURD).

Dar au fost și momente frumoase, iar cel mai mult mă impresionează succesele medicale și transplanturile de inimă, care sunt unul din subiecetele mele preferate. Știu că, de fiecare dată, povestea are final fericit. După eforul medicilor, pe care îi apreciez foarte mult, oamenii primesc o șansă la o viață nouă. Doar că, din păcate, știm cu toții, România este țara nedonatorilor, în condițiile în care sunt liste de așteptare și aproape în fiecare minut cineva are nevoie de o inimă nouă. Și aici am o amintire foarte frumoasă cu un băiat de 14-15 ani din Galați, care avea nevoie de un cord nou, iar donatorul nu apărea. Starea lui s-a înrăutățit mult și a ajuns chiar pe o inimă artificială. În ultimul moment a primit vestea îmbucurătoare și a fost operat cu succes. Nu o să uit niciodată fața mamei lui, care în fiecare zi mergea la biserica de lângă spital și se ruga să se întâmple o minune. Și minunea s-a întâmplat. S-a întâmplat ca în urmă știrilor, lumea a început să înțeleagă, să fie mai deschisă spre donarea de organe care pot salva vieți.

Ești prezent șapte zile din șapte. Aproape că 24 de ore din 24. Căci subiectele în desfășurare continuă în minte, chiar și noaptea. Dacă m-aș întoarce în timp, nu aș schimba nimic. Poți să faci față dacă ai acel ceva: virusul presei, al jurnalistului. Un virus care nu are remediu, doar subiecte cu ajutorul cărora transmiți informații, emoții, sentimente și dorințe.

BERECZKI Réka, corespondent PRO TV

Post-ul Gala Presei Mureșene 2021. Virusul presei apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole