Gabriel Zetea: Pasajul Italsofa din Baia Mare, aproape de finalizare. Lucrările au ajuns la un progres fizic de 94%

Consiliul Județean Maramureș, în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Municipiul Baia Mare, anunță că lucrările la Pasajul Italsofa, unul dintre cele mai importante obiective de infrastructură rutieră din județ, au ajuns la un progres fizic de 94%.

Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 4 „Transport sustenabil” și este implementat în baza unui parteneriat între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, CNAIR, Consiliul Județean Maramureș și Primăria Municipiului Baia Mare. Valoarea totală a investiției este de 90.907.111,18 lei (TVA inclus), din care 70.606.893,48 lei reprezintă lucrări de construcție și montaj. Termenul de finalizare este 15 decembrie 2025.

În prezent, pasajul are deja stratul de uzură turnat, iar echipele montează rosturile de dilatație și parapeții. Urmează realizarea marcajelor rutiere și lucrărilor de sistematizare a traficului, a precizat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, aflat într-o vizită pe șantier.

Sub pasaj, lucrările la stratul de uzură continuă pe timpul nopții, pentru a nu perturba traficul rutier. Singura lucrare tehnică rămasă vizează relocarea unui stâlp de înaltă tensiune situat la ieșirea spre strada Dumbrăviei, operațiune ce va fi realizată de Electrica S.A.. După relocare, pasajul va putea fi recepționat și dat în folosință.

Detalii tehnice:

Lungime pasaj: 650 m

Lățime totală: 13,6 m

Intersecție giratorie: 1 (cu 6 ramuri)

Poduri: 2, podeț: 1 (km 3+631)

Canalizare și amenajare Valea Caselor: 379 m

Sistem modern de iluminat cu telegestiune și supraveghere video

Relocare și protejare a tuturor utilităților (apă, gaz, electricitate, telecomunicații)

Pe șantier lucrează zilnic aproximativ 60 de muncitori, iar pe timpul nopții alți 20, coordonați de o echipă de ingineri specializați.

„Pasajul Italsofa este unul dintre cele mai așteptate proiecte din Baia Mare, un obiectiv de infrastructură care va schimba fundamental mobilitatea urbană și va crește siguranța rutieră. Suntem aproape de finalizare și, dacă lucrările decurg conform planului, în jurul datei de 10 decembrie 2025 vom face recepția, urmând ca până la finalul anului pasajul să fie deschis traficului”,
a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Proiectul „Pasaj Italsofa” este implementat de CNAIR S.A., în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș și Municipiul Baia Mare, în baza Acordului de parteneriat nr. 92/14867/15.02.2023, cu finanțare asigurată prin Contractul de finanțare nr. 52/29.03.2024, semnat în cadrul PNRR – Componenta 4 „Transport sustenabil”.

Termen de finalizare: 15 decembrie 2025
Progres fizic: 94%
Valoare totală: 90.907.111,18 lei (TVA inclus)
Finanțare: PNRR – Componenta 4 „Transport sustenabil”
Beneficiari: CNAIR, Consiliul Județean Maramureș, Municipiul Baia Mare

Sursa: JurnalMM.ro – vezi articolul

Alte articole