Furt în mai, autorul prins în noiembrie

La data de 18 noiembrie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 3 Poliţie, cu sprijinul poliţiştilor criminalişti au identificat şi reţinut un bărbat bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat.

În fapt, la data de 28 mai, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că, în cursul nopţii, persoane necunoscute i-au sustras mai multe componente ale autovehicului, care se afla parcat pe o stradă din cartierul Bună Ziua, cauzând un prejudiciu de aproximativ 600 de lei.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, iar în cadrul cercetării la faţa locului şi a investigaţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate mai multe probe.

În urma activităţilor tehnico-ştiințifice efectuate de către poliţiştii criminalişti, s-a stabilit identitatea persoanei, respectiv un bărbat de 36 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal. 

foto: arhivă

Post-ul Furt în mai, autorul prins în noiembrie apare prima dată în Ziarul Clujean.

Sursa: ZiarulClujean.ro – vezi articolul

Alte articole