O femeie de 30 de ani, din județul Brașov, a fost reținută de polițiștii sibieni după ce ar fi accesat, printr-o aplicație de mobile banking, un credit în numele unei femei de 55 de ani din Alba. Potrivit anchetatorilor, banii ar fi fost folosiți ulterior pentru mai multe tranzacții frauduloase, inclusiv cumpărături și retrageri de numerar de la ATM-uri din județul Sibiu.
Astfel, la data de 23 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Judeațean Sibiu – Serviciul de Investigații Criminale au reținut o femeie, în vârstă de 30 de ani, domiciliată în județul Brașov, cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fraudă informatică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.
În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 15 -16 august a.c., o femeie, în vârstă de 30 de ani, domiciliată în județul Brașov, ar fi accesat, prin intermediul unei aplicații de mobile banking, un credit bancar în numele unei femei în vârstă de 55 de ani, din județul Alba, iar suma obținută ar fi fost folosită pentru efectuarea mai multor tranzacții financiare frauduloase, atât în mediul online, cât și fizic, la diverși comercianți, fiind efectuate inclusiv retrageri frauduloase de numerar de la mai multe ATM-uri de pe raza județului Sibiu.
La data de 23 septembrie a.c., au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară pe raza localităților Copăcel și Iași, județul Brașov, fiind ridicate mai multe mijloace materiale de probă, precum și bunuri susceptibile a proveni din săvârșirea unor infracțiuni.
În baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de femeia în vârstă de 30 ani măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările sunt continuate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
<p>Aceasta postare Fraudă bancară! O brașoveancă de 30 de ani a făcut credit pe numele altei femei și a scos banii de la bancomate! apare prima data pe Transilvania 365.</p>




















